Oana Stănciulescu, invitată la dineul de la Palatul Elisabeta-FOTO

Miercuri, 25 februarie, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au oferit o recepție urmată de un dineu, în Sala Regilor și Sufrageria mare a Palatului Elisabeta.

La eveniment au participat reprezentanți ai Instituției Președintelui României și ai Parlamentului, personalități din societatea civilă, mediul universitar, presă, precum și oameni de afaceri din companii distinse cu calitatea de Furnizor Regal. Printre invitați s-a numărat și Oana Stănciulescu care a vorbit despre această experiență pe pagina ei de Facebook.

"O secvență din România la care visez de 25 de ani: Miercuri seară am fost invitată de Principesa Margareta și Principele Radu la un dineu la Palatul Elisabeta. Discuția pe care am avut-o în acea seară cu Alțele Lor întrece orice mi-am imaginat. Nu vă pot spune decât că rabdarea, tenacitatea, loialitatea și neabatarea de la principii sunt (așa cum am tras mereu nădejde), apreciate și remarcate (chiar dacă sunt și unii care te pedepsesc pentru exact același lucru). Am rămas cu multe povești, istorioare și cu întâlnirea cu Principele Nicolae care nu a fost la dineu, dar cu care m-am intersectat la poartă. Eu încercam să intru, el alerga după câinele care o zbughise prin curte. TRĂIASCĂ REGELE!", a scris jurnalista pe Facebook.

Evenimentul de miercuri seară are caracter lunar și reprezintă o inițiativă a Principesei Moștenitoare Margareta, destinată încurajării confluențelor din societatea noastră sub egida Coroanei, recunoașterea meritelor profesionale, sporirea încrederii dintre diversele părți ale vieții publice și sublinierea importanței eticii, altruismului, tradiției și continuității în societatea contemporană, scrie România Regală.

VEZI ȘI: Ce spune Victor Ciutacu despre "un nătărău plătit de la stat"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel