Jurnalista Oana Stancu și fostul ofițer SRI Daniel Savu, membru în Comisia de Control a SRI din Parlament, au avut o polemică, în direct, marți seară, la Antena 3. Totul a degenerat într-un adevărat scandal.
UPDATE: Polemica dintre cei doi a dus la un adevărat scandal. Daniel Savu a afirmat că SRI i-a servit mai multe anchete jurnalistei Oana Stancu.
"Nu vă e rușine? Cât trebuie să vă mai rabd nerușinarea? Îmi spuneți mie că mi-a dat mie SRI-ul anchete?", a spus Oana Stancu.
Daniel Savu a replicat: "SRI a dat anchete presei întregi. Un exemplu este cel al înregistrărilor din dosarul lui Mircea Băsescu".
"E inclusiv vina mea, pentru că și eu însămi am căzut în capcana dumneavoastră și m-am enervat absolut inutil", a precizat, ulterior, în emisiune Oana Stancu asupra subiectului demarat de către senatorul PSD, cerându-și scuze de la telespectatori.
---------------
Oana Stancu a opinat că discuția deschisă de către senatorul PSD Daniel Savu cu privire la informările SRI și mai ales la absența informărilor atunci când ar fi constatat că fostul președintele Traian Băsescu ar putea pune în pericol unele anchete nu este un subiect real.
Iată polemica dintre cei doi din acest punct al discuției:
Oana Stancu: Domnul Savu e membru într-o comisie, comiție mai degrabă...
Daniel Savu: E peiorativ ceea ce spuneți?
Oana Stancu: Nu e peiorativ, lăsați-mă să spun.
Daniel Savu: Păi atunci de ce spuneți comiție?
Oana Stancu: Subiectul este fals.
Daniel Savu: E părerea dumneavoastră, încă o dată
Oana Stancu: Îmi dați voie să mi-o expun? Totuși, certați-mă după.
Daniel Savu: Spuneți-o. Nu vă cert, dar eu vă spun că s-au făcut lucruri foarte grave.
Oana Stancu:Eu vă înțeleg, bruiajul este și el un factor, o manevră de profesionist. Spuneam că într-o țară normală, în momentul acesta am fi avut o anchetă serioasă în privința activității SRI-ul, în privința activității domnului Coldea și am fi avut lumină până acum, pentru că un stat normal nu-și permite să existe dubii asupra unei instituții de importanța serviciului lui de informații. Cine să facă acest lucru? În România, noi am avut această făcătură de audiere a domnului Coldea, care a venit și a spus și nu e vina dumnealui.
Daniel Savu: Dar nu e adevărat, nu e nicio făcătură, e conform legii.
Oana Stancu: Bine, cine verifică dacă ceea ce a spus domnul Coldea, care poate să fie un profesionist desăvârșit și să nu fi mințit, cu nicio virgulă sau poate să fie un individ total bolnav de putere și să fie cum l-a descris doamna Udrea?
Daniel Savu: Parchetul Militar verifică.
Oana Stancu: Eu cred că Parlamentul României ar trebui să fie preocupat de această chestiune și în primul rând să facă o comisie serioasă de anchetă iar SRI să prezinte un raport public în legătură cu aceste lucruri.
Daniel Savu: Eu nu sunt de acord cu nimic, dar absolut cu nimic din ceea ce a spus doamna Oana Stancu. Domnul Coldea ne-a spus sub prestare de jurământ și orice a spus este opozabil în instanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu