Oana Stancu și postul de televiziune Antena 3 au câștigat procesul intentat de președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, ca urmare a unor anchete jurnalistice prezentate la "Exces de Putere" despre averea șefului ANI. Hotărârea a fost comunicată de 30 decembrie 2014.
Înainte de această victorie, Oana Stancu și Antena 3 caștigaseră și procesul mamut declanșat de acesta împotriva mai multor realizatori Antena 3 și împotriva postului.
Mugur Ciuvica a castigat, de asemenea, procesul cu Horia Georgescu, potrivit Antena 3.
"Este o veste bună pentru noi şi extrem de importantă pentru viitorul ANI. Pentru că, în condiţiile în care două instanţe din România spun că demersul nostru a fost unul absolut corect jurnalistic, rămâne această chestiune extrem de gravă la adresa domnului Horia Georgescu. Preşedintele ANI are el însuşi o problemă de integritate. Nu îşi poate justifica propria avere", a declarat Oana Stancu, marți, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu