Oana Zamfir a făcut o dezvăluire bombă marți seară, la Antena 3, în emisiunea "Subiectiv".
Klaus Iohannis ar putea zbura cu un avion vechi de 14 ani, care i-a aparținut fostului premier italian Silvio Berlusconi și care ar costa statul român foarte mulți bani, având în vedere că un astfel de model de aeronavă nu se regăsește în flota noastră aeriană.
Pe 8 iulie 2015, această aeronavă a fost adusă la București, pe Aeroportul Băneasa, a spus Oana Stancu, marți, la emisiunea "Subiectiv", de la Antena 3.
"Este o afacere de-a dreptul șocantă. Vorbim despre cel puțin 20 milioane de euro. Am primit pe surse importante faptul că 8 iulie 2015, aeronava din imagini a fost adusă la București, pe Aeroportul Bănească. A fost vizionată de STS, nu de TAROM, nu de oameni din Ministerul Transporturilor. Am identificat-o după numărul pe care îl poartă această aeronavă: 62209. Am aflat date extrem de importante despre ea", a zis Oana Zamfir la Antena 3.
Cătălina Porumbel, jurnalistă Antena 3, a comentat acest subiect.
"Așa arată șpaga cu aripi dacă într-adevăr guvernul României va decide să cumpere această aeronavă și să o folosească drept mijloc de transport pentru demnitari. Această aernonavă a aparținut premierului italian Silvio Berlusconi. Pe vremea când era premier, Berlusconi a cumpărat foarte multe aeronave. După plecarea sa, guvernul italian s-a gândit să vândă cinci dintre ele. S-a chinuit mult pentru că nimeni nu voia să le cumpere.
Sunt niște pagube, dar au găsit la București înțelegere. Este un Airbus A319 care are 160 de locuri. Dacă acest avion va fi cumpărat de guvernul României... va fi o întreagă pagubă. De ce? Pentru că, în acest moment, companiile aeriene din România nu dețin această aeronavă în flotă. Asta înseamnă că piloții care vor activa pe această aeronavă vor trebui să fie pregătiți special. De asemenea, partea de tehnic pe care nu o are nimeni în România va trebui asigurată. Costurile de mentenanță sunt între 1 și 4 milioane de euro pe an. În plus, la doi ani se face un test de mentenanță care ajunge la două milioane de euro. Statul român, în loc să meargă la TAROM pentru a lua aeronave, alege să aducă un aparat de zbor pe care nimeni nu știe să-l folosească. Este o nebunie financiară. Mie îmi miroase a șpagă", a spus Cătălina Porumbel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu