Oana Zara şi Valeriu Ilişie, doi actori din tânăra generaţie, se alătură distribuţiei „Lia”.
Două noi nume completează distribuţia noului serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1, Lia. Astfel, în curând, telespectatorii îi vor putea descoperi pe Oana Zara şi Valeriu Ilişie, doi tineri actori din noua generaţie, în rolurile Danei şi al lui Sorin Pescaru, două personaje aflate în strânsă legătură cu familia Vornicu.
Absolventă a studiilor de licenţă şi master în coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” şi licenţiată la secţia de actorie a aceleiaşi universităţi, Oana Zara o va interpreta pe Dana Pescaru în serialul Lia, de la Antena 1. Fiica lui Marcel (Bebe Cotimanis) şi a Mariei (Carmen Ionescu) şi verişoara Liei (Ana Bodea), Dana este o persoană intrigantă, vicleană şi arivistă. Lucrează la compania familiei şi ajunge să fie amanta lui Pavel (Alexandru Ion), deşi este îndrăgostită în secret, de ani de zile, de fratele acestuia, Petru (Ştefan Floroaica).
“Sunt extrem de fericită şi recunoscătoare că fac parte din acest proiect! Abia aştept să o cunoaşteţi pe Dana, o fată catre a trecut prin multe greutăţi, în special din cauza lipsurilor materiale. A renunţat la visul ei, dansul, desi era cea mai bună, pentru că ceilalţi copii râdeau de ea că este săracă. Greutăţile au făcut din ea o femeie puternică şi poate dură, însă nimeni nu ştie cu adevărat ce este în spatele ei!”, a declarat Oana Zara.
În strânsă legătură cu Dana Pescaru se află şi personajul Sorin Pescaru, fratele Danei, interpretat de Valeriu Ilişie, şi el absolvent al UNATC Bucureşti. Sorin este omul bun la toate pe domeniul Vornicu, harnic şi protector, în special cu mama sa, Maria (Carmen Ionescu). În preajma Emei (Tina Duceac) este foarte fâstâcit și timid, fiind îndrăgostit de ea.
“Sorin Pescaru este, în primul rând, un personaj de la care eu consider că am foarte multe de învățat. Un exemplu de bun-simț, puritate și plin de curiozitate. Dornic să învețe, să ajute și să fie mai bun. Am aflat că voi fi parte din acest proiect după un proces de casting mai îndelungat și din acel moment și până în prezent mă simt pur și simplu recunoscător. Este un mic vis devenit realitate, iar atunci când, în fiecare dimineață, indiferent de oră, sari din pat plin de entuziasm gândindu-te că o nouă zi de muncă e pe cale să înceapă, poți să fii sigur că faci ceea ce iubești. Asta simt eu de când am început filmările și asta simte și Sorin înaintea unei zile în care merge la circuit!”, a dezvăluit Valeriu Ilişie.
După succesul înregistrat cu cele patru sezoane ale serialului Adela, Antena 1 a dat startul filmărilor pentru Lia, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească Asla Vazgeçmem / Never let go, adaptarea fiind semnată de Radu Grigore, Bianca Mina şi Ruxandra Ion.
Serialul care va putea fi urmărit în curând la Antena 1 va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole. Va fi oare puterea destinului suficientă pentru un final fericit? Aceasta este întrebarea care îşi va găsi răspunsul în curând la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu