Oana Zăvoranu, răzbunare din iubire. Invitație către Pepe: "Poate să confirme, dacă vrea!"

Oana Zăvoranu a lansat o invitație către Pepe pentru a confirma care este adevăratul motiv pentru care ea a încercat să se răzbune pe Marioara Zăvoranu în toți acești ani.

Publicitate

Oana Zăvoranu a declarat, în cadrul emisiunii ”Un show păcătos”, de la Antena 1, că tot războiul pe care l-a purtat cu mama ei, timp de aproape zece ani a fost, de fapt, pentru că Mărioara niciodată nu a iubit-o așa cum ea și-ar fi dorit.

Mai mult, deși Pepe a declarat că nu mai vrea să fie implicat în acest scandal, pentru că acum este ocupat cu creșterea celor două fetițe, Oana l-a invitat să confirme spusele ei, scrie libertatea.

”Mie nu de avere mi-a păsat. Eu am vrut doar dragostea ei şi aşa am vrut eu să mă răzbun pe ea. Îmi pare rău că Pepe nu vă poate confirma, dar dacă vrea să o facă, să o facă, dacă nu, atunci să fie sănătos.

În 2007, când ne aflam în proces pentru o casă, noi am făcut o tranzacţie. Era vorba de casa în care am copilărit. Ea mi-a spus că dacă vreau acea casă, eu să îi dau ei tot. Eu mi-am asumat acest risc şi am vrut acea casă pentru că am iubit acel loc şi pentru că l-a iubit şi tata.

Taxele la notar, în 2007, erau de o sută şi ceva de milioane. Mama a scos 15 milioane din portofel şi îmi spune că atâta are. Eu venisem pregătită doar cu vreo 50 de milioane la mine. I-am făcut atunci semn lui Pepe să facă cumva să aducă nişte bani, ca să nu ne facem de râs", a povestit Oana Zăvoranu.

Citește și: SCANDALOS. Marioara Zăvoranu, înmormântată de un răspopit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel