Oana Zăvoranu continuă demersurile în scandalul imens cu azilul în care și-a internat bunica.
Judecătorii au obligat-o să plătească 25.000 de lei, dar lucrurile sunt departe de a-și găsi finalul. Oana Zăvoranu a mai deschis un proces, scrie BZI.
Oana Zăvoranu mai are pe cap și procesul cu influencerițele pe care le-a comentat aspru în cadrul emisiunii sale de pe YouTube, deși legal lucrurile au fost încheiate. În prim-plan vine acum procesul cu azilul în care a stat bunica sa.
Instanța a obligat-o să plătească contravaloarea serviciilor sociale, însă Querida nu a acceptat decizia. Astfel, în urmă cu doar câteva zile, a depus apel în procesul în cauză. Acțiunea vedetei urmează să fie evaluată de magistrații de la Tribunalul Ilfov.
„Soluția pe scurt: Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite cererea având ca obiect *pretenții*, formulată de reclamanta Căminul Martha SRL în contradictoriu cu pârâta Zăvoranu Ioana. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.500 lei reprezentând contravaloare servicii sociale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.730 lei reprezentând cheltuieli de judecată din care suma de 1.230 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 1.500 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Buftea.”, se arată în decizia instanței.
Sursă: BZI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu