Din cele mai bune prietene, Oana Zăvoranu și Ana Maria Prodan au ajuns la cuțite. După patru ani de la despărțirea de Pepe, când casa artistului a fost devastată de Oana Zăvoranu, cele doua nici nu își mai vorbesc.
Prietenia dintre Ana Maria Prodan si Oana Zavoranu este de domeniul trecutului, scrie wowbiz.ro.
În 2011, Oana si Pepe s-au despartit. Scandalul a fost enorm la vremea respectiva si s-a lasat cu jigniri, acuze si tradari din partea apropiatilor, dar si cu casa in care cei doi locuiau vandalizata chiar de Oana Zăvoranu.
Artistul a acuzat-o atunci pe fosta sotie ca i-ar fi furat bani din casa, in plus, ar fi distrus totul prin locuinta, a luat robinetii de la chiuvete, a smuls lustrele din tavan si a urcat in masini de transport covoare, televizoare si ce a mai gasit de valoare prin zona, totul cu complicitatea prietenei sale, Ana Maria Prodan, care a fost cu oana la fata locului.
Vremea a trecut, iar Pepe s-a împăcat cu Ana Maria Prodan, ceea ce nu a fost pe placul Zavorancei. Aceasta ar fi mărturisit apropiaților că in 2011 nu ar fi distrus casa in care a stat cu Pepe daca nu ar "fi impins-o din spate" impresara. Printre acestia, s-a aflat si Luis Lazarus care a dezvaluit, in weekend, la Romania TV, ce i-a povestit Oana.
"Mi-a povestit mie Oana ca daca nu ar fi sfatuit-o Prodanca sa ia si robinetii, si televizorul sau lustrele, ea nu ar fi actionat asa cand a parasit casa si, poate, in aceste momente nu s-ar mai fi razboit cu artist prin tribunal", a spus Lazarus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News