Oana Zăvoranu este obligată, prin hotărâre judecătorească, să-i plătească fostului soț, Pascu Ionuț (Pepe), suma de 10.000 de lei daune morale, pentru a nu fi executată silit, după ce l-a catalogat pe acesta ca fiind homosexual și țigan. Vedeta susține că se va conforma deciziei, dar condiționat: ca Pepe să îi se comunice un număr de cont pentru a se asigura că cel care i-a fost soț nu i-a mințit nici pe judecători și nici pe româânii de bună-credință.
Deși Oana Zăvoranu a pierdut procesul intentat de Pepe, ea a declarat că va plăti suma decisă de instanță, însă vrea să se asigure că banii vor ajunge acolo unde cântărețul a spus că îi va dona, respectiv unei case de copii sau unui azil de bătrâni, scrie yahoo.com.
“Spre deosebire de Pascu Ionuț, am hotărât ca în acest litigiu, finalizat numai aparent, să dau prioritate Statului Roman, țării în care trăim și nevoilor celor aflați în dificultate. Astfel, potrivit instanței, Pascu trebuie să plătească Statului Roman 6.500 lei taxa de timbru, lucru pe care nu l-a făcut și îl voi face eu pentru că sunt româncă, iar restul de 3.500 de lei, îi voi vira imediat cum Pascu îmi va aduce la cunoștiință contul casei de copii sau azilului de bătrâni unde el dorea să doneze acești bani. Astfel, mă voi asigura că Pascu nu a mințit judecatorii și nici pe românii de bună credință, întrucât a declarat de câte ori a avut ocazia că nu are nevoie de nici un leu pentru el” a scris, ieri, Oana Zăvoranu pe pagina sa de facebook.
Chiar și mama Oanei, Marioara Zăvoranu, susține că se va asigura ca banii primiți de Pepe să fie donați. "Am eu grijă ca Pepe să nu o execute silit, dar şi ca el să doneze banii. Ea mai are şi alte procese cu Pepe. Nu e o problemă că l-a pierdut pe acesta. În viaţă trebuie să mai şi pierzi. Nu e o sumă mare şi dacă va fi donată, e şi mai bine. Sunt atâţia oameni care au nevoie de ajutor. Probabil va face chiar Oana donaţia", a spus Mărioara Zăvoranu pentru ziarul Ring.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu