Obama, discurs starea națiunii: Întrebarea nu e dacă America conduce lumea, ci cum

Președintele american Barack Obama a rostit, marți, în fața Congresului, discursul anual privind Starea Națiunii, în cadrul căruia a decretat victorie economică după anii de recesiune și creșterea lentă, a cerut majorarea presiunii fiscale asupra celor mai bogați americani și a lăudat răspunsul unitar al aliaților vestici împotriva agresiunii ruse în Ucraina.

Cele mai importante idei ale discursului susținut de Barack Obama:

• Obama a anunțat că "umbra crizei a trecut". "În această seară, întoarcem pagina" unei "recesiuni violente". 

• Președintele SUA a propus creşterea presiunii fiscale asupra gospodăriilor mai înstărite, precizând că va oferi detalii Congresului în două săptămâni. "Vom accepta o economie în care doar unii să câştige spectaculos?".

• Barack Obama a descris o viziune privind "economia clasei de mijloc", care ar trebui să se concentreze pe locuri de muncă, economii, educație. "Verdictul este clar. Economia pentru clasa de mijloc funcționează".
 
• A cerut o reformă a sistemului de taxe care să nu mai răspundă intereselor "superbogaților". Totodată, Obama vrea majorarea poverii fiscale asupra celor mai bogate gospodării, o reformă care ar urma să se lovească de opoziția republicanilor.
 

VIDEO viral cu Obama: cum și-a umilit adversarii

• Obama a cerut Congresului să adopte legea privind consolidarea securității cibernetice;

• Președintele SUA a cerut autorizația Congresului pentru a folosi forța militară susținută împotriva Statului Islamic. El a anunțat că se opune unor noi sancțiuni împotriva Iranului.

• El a solicitat să se depună eforturi pentru progresul acordurilor de liber-schimb cu Uniunea Europeană şi regiunea Asia-Pacific, solicitând Congresului adoptarea unei "proceduri accelerate" de negocieri.

• "Datoria mea de comandant suprem este de a apăra Statele Unite ale Americii. Astfel, întrebarea nu este dacă America conduce lumea, ci cum. Când luăm decizii dificile, reacționând la titlurile din ziare în loc să ne folosim capul; când primul nostru răspuns la o provocare este să acționăm militar - atunci riscăm să fim atrași în conflicte ce nu sunt necesare și să neglijăm strategia mai amplă de care avem nevoie pentru o lume mai sigură, mai prosperă. Asta vor inamicii noștri să facem".

• Obama a numit țara pe care o conduce "o familie"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel