Preşedintele american Barack Obama a rostit miercuri o pledoarie pentru alianţa transatlantică în faţa celor două camere ale parlamentului britanic în mod excepţional reunite, negând că progresele realizate de puterile emergente reprezintă un semn de 'declin' al influenţei americano-europene.
Evocând creşterea excepţională de care beneficiază 'China, India şi Brazilia', Obama a subliniat că 'a început să fie la modă să te întrebi dacă creşterea de putere a acestor ţări va fi însoţită de un declin al influenţei americane şi europene în lume', potrivit Agerpres. 'Argumentul ar fi că aceste ţări ar reprezenta viitorul şi că rolul nostru conducător şi-a trăit vremea. Acest argument este eronat', a spus preşedintele Obama în ambianţa încărcată de o istorie aproape milenară de la Westminster.
'Vom rămâne cei mai importanţi catalizatori ai unei acţiuni la scară planetară', a subliniat liderul de la Casa Albă, în faţa unei impresionante pleiade de foşti şi actuali lideri, printre care fostul premier britanic Tony Blair (1997-2007), care a avut relaţii foarte strânse cu fostul preşedinte american George Bush. Onoarea de a rosti un discurs în faţa celor două camere reunite la Westminster nu a fost rezervată până acum decât unui număr restrâns de personalităţi, printre care nu s-a numărat până acum un preşedinte american. Este vorba despre papa Benedict al XVI-lea, preşedintele sud-african Nelson Mandela şi cel francez Charles de Gaulle.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu