Obiceiurile noastre din copilărie își lasă deseori amprenta și au consecințe în viitor. De exemplu, dacă ai făcut sport de când erai mic, este mult mai probabil ca atunci când ajungi la maturitate să-l și practici.
Acest lucru poate fi aplicat practic în orice domeniu pe care ni-l putem imagina și, după cum explică Bill Gates, cofondatorul Microsoft, unul dintre obiceiurile pe care le avea în copilărie a fost una dintre cheile și principalul motiv pentru care a devenit milionar, scrie eleconomista.
După cum subliniază el însuși de pe blogul său, acest obicei i-a permis să ajungă în vârf. Însă, din păcate, spune acesta că, dacă s-ar naște din nou, nu este sigur dacă l-ar avea. Precizând că marele vinovat al acestui lucru este tehnologia. Gates consideră telefoanele mobile și rețelele sociale, sunt responsabile pentru acest lucru negativ. Acesta spune că oamenii sunt distrași în mod constant de notificările și stimulii constanți de pe telefonul mobil.
După cum explică el, în copilărie se pierdea „în cărți sau idei. De multe ori, ore întregi fără întrerupere”.
În acest mod el a profitat de timpul liber pentru introspecție și învățare profundă. Iar acest lucru a devenit esențial pentru felul său de a fi. Totuși, el subliniază că noile generații suferă costurile creșterii de digitalizare. Din păcate, astăzi este mult mai probabil să vedeți un copil lipit de un ecran decât de o carte.
Gates a ajuns la această concluzie după ce a citit cartea lui Jonathan Haidt, Concentrarea neîntreruptă, care discută despre cum să ne îmbunătățim capacitatea de a ne concentra într-o lume plină de distrageri cauzate de tehnologie. Ceea ce ne invită să ne gândim la modul în care telefoanele mobile au provocat un obicei precum lectura. Care, nu numai că distrează, dar și educă. Practic, ne invită să reflectăm asupra oricărui aspect al vieții.
Nu trebuie să uităm că nu putem da vina pe aceste noi generații. Asta, deoarece dacă în calitate de părinți suntem primii care ridicăm telefonul mobil în mână rapid, atunci când primim un WhatsApp. Practic, suntem deja distrași imediat de acesta, ce am vrea să facă copiii noștri? Vorbim întotdeauna despre puterea exemplului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci