Obiceiuri la care femeile trebuie să renunțe de urgență

Dacă te doare spatele, trebuie să renunți imediat la câteva obiceiuri rele.

Lista obiceiurilor la care trebuie să renunțați:

1. Sedentarismul

Lipsa mișcării nu-ți afectează doar aspectul fizic ci are ca rezultat atrofierea mușchilor, în special a celor implicați în susținerea coloanei vertebrale. Așa că orice efort va duce la dureri de coloană, cel mai frecvent în zona gâtului și cea lombară (șale). Ca să eviți asta sau să scapi de ele, nu trebuie decât să faci puțină mișcare. Nici măcar nu foarte multă.

2. Porți genți prea mari și prea grele

Dragi doamne și domnișoare, știu că gențile maxi sunt foarte cool și la modă. Problema cu ele, însă, este că-ți permit să cari după tine jumătate de casă. Ceea ce coloana dumneavoastră nu va aprecia. Nu trebuie să le umpleți.

De asemenea, mai toate avem obiceiul de a purta geanta pe același umăr tot timpul. Fără să vă dați seama, poziția voastră se va modifica. Plus că săracul umăr solicitat va avea de suferit. Știu că nu vă spun nimic nou. La urma urmei sunt doar lucruri logice. Câteodată, însă, avem nevoie de cineva care să ne arate roata inventată acum mii de ani.

[citeste si]

3. Purtarea zilnică a tocurilor prea înalte

Știu că arată foarte bine, știu că fac piciorul să arate mai subțire. Dar tocmai această postură în care vă forțează să stați vă solicită coloana. Nici extrema cealaltă, tălpile prea plate, nu sunt tocmai o binecuvântare pentru coloană. Nu degeaba există companii care investesc sute de milioane ca să inventeze tălpi tot mai comode pentru mers, alergat etc, diferite pentru fiecare tip de mișcare. Continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel