Obiceiurile se păstrează chiar și pe timp de pandemie. „Claca de coasă” la Veneţia de Sus, județul Brașov
Indiferent de vreme sau vremuri, pandemie sau nu, într-o localitate din Brașov obiceiurile se păstrează din vechi străvechi. Localnicii și-au pus straiele și-au plecat la ”claca de coasă”.
Claca reprezintă un obicei tradiţional de muncă, caracterizat prin crearea cadrului şi desfăşurarea unei munci colective, fiind totodată o formă de întrajutorare a comunităţii. Izvorâtă din sistemul vieţii satului românesc, claca era răspândită pe întreg cuprinsul ţării, prezentând unele particularităţi determinate de caracteristicile ocupaţiilor specifice zonelor etnografice şi de modul în care este practicată, scrie Consiliul Județean Brașov pe pagina sa de Facebook.
Din punctul de vedere al caracteristicilor muncilor efectuate, clăcile erau de mai multe feluri, fiind prestate de întreaga colectivitate sau prin reprezentanţii săi, grupaţi în funcţie de vârstă şi sex (tineri, feciori, bărbaţi, fete etc.) pentru a ajuta un sătean, atunci când activitatea ce trebuia să o întreprindă îi depăşea puterea de muncă.
Au reconstituit obiceiul „claca de coasă”
Comunitatea locală din Veneţia de Sus a reconstituit obiceiul „claca de coasă”, gazda fiind Maria Boboia, cea care în urmă cu patru ani punea bazele primului muzeu al satului. „Lumea aşa se ajuta mai demult. Se făcea clacă de secerat, se făcea clacă la cosit, la făcut de cărămidă, la cuptoarele cu var, la făcut casa. Şi astăzi am hotărât să mergem să facem iarba şi toată lumea din sat a sărit să me ajute”, spune Maria Boboia.
La sfârşitul lunii iunie, în preajma Sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel, atunci când se termina cu săpatul, în Veneţia de Sus se ieşea la coasă.
„Dimineaţa devreme, bărbaţii plecau la coasă. Când cânta rândunica, trebuia să fie în brazdă (…) ş-apoi rămânea câte unul în urmă şi striga: «Haida, mă! C-o cântat rândunica, de când o cântat!» La prânz se alăturau şi femeile cu merindele pentru a risipi brazdele. Gazda care făcea claca, rămânea acasă, făcea pită, făcea de mâncare (…) Femeile se duceau cu mâncarea la bărbaţi, cât timp ei stăteau şi mâncau, noi risipeam brazdele”, poveşteşte Maria Boboia. După ce munca era gata, la gazdă se organiza o masă. „Trebuia să pună kilul de rachiu pe masă şi mâncarea, aşa era obiceiul. Era plata, o cinste, şi de fiecare dată gazda căuta să facă de mâncare ceva mai bun, să fie lumea mulţumită”, afirmă Maria Boboia.
Cum se procedează
Reconstituirea obiceiului de clacă la Veneţia de Sus a avut loc în luna iunie şi s-a desfăşurat în locul numit «Părăul dintre Măguri». Claca implică o anumită obligativitate şi reciprocitate, în sensul că cel ce organiza gazda era obligat să meargă şi el la fiecare dintre participanţi.
„Maria Boboia s-a născut în Veneţia de Sus, «satul cu comori», aşa cum mai este cunoscută localitatea. Mai bine de zece ani a fost plecată în Italia, însă dorul de casă a determinat-o să se reîntoarcă pe meleagurile natale. Animată de dorinţa de a promova tradiţiile locale, a reînviat obiceiuri de care doar bătrânii din sat mai povestesc. Astfel, două dintre obiceiurile reprezentative pentru Ţara Oltului - Plugarul şi Ceata de feciori cu Turcă, au constituit obiectul unor expoziţii organizate de Serviciul Cultură Tradiţională Braşov, la Castelul Bran, în 2015, respectiv în 2016”, a declarat prof. Adrian Văluşescu, şef Serviciu Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural Reduta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
