Muzeul Municipiului București vă invită ca, începând cu data de 5 februarie 2020, ora 10.00, să vizitați Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici pentru a admira „Obiectul lunii”, care va fi expus doar pe parcursul lunii în curs. După care, lună de lună, întregul an 2020 va fi expus câte un alt obiect interesant care iese din depozitele muzeului pentru a fi prezentat în adevărata sa splendoare, anunță MMB.
„Doctorul Nicolae Minovici a fost un colecționar iubitor de artă populară și primul care a deschis un muzeu în care să valorifice nenumăratele obiecte din colecția sa. Alături de expunerea de bază a muzeului, așa cum a gândit-o medicul legist, puteți vedea, începând cu luna februarie a anului 2020, un spațiu dedicat cunoașterii patrimoniului muzeal într-un context diferit față de cel gândit de colecționar. Astfel, prin expunerea lunară a unui obiect, vă oferim posibilitatea de a vă apropia de artefacte din perspectiva etnologică. Scopul proiectului constă în înțelegerea funcției obiectelor pornind de la materialul și tehnica în care sunt lucrate. Mai departe, vom descoperi împreună particularități ale lemnului, ceramicii, textilelor și picturii. Vom înțelege contextul producerii acestora, de la industria casnică până la atelierele specializate, dar și ca parte a unui curent cultural de începutul secolului trecut.
Noutatea acestui tip de expunere vizează accesul vizitatorului la obiecte care nu fac parte din expunerea permanentă, ci din depozitul muzeului. În acest mod, o mică parte neaccesibilă din colecția de artă populară va fi vizibilă și îl așteaptă pe vizitator.
Începând cu 5 februarie vor fi expuse trei pomelnice din lemn datând din secolul XIX, piese rare de cult religios. Produse unice, pomelnicele sau pălmarele pot fi privite atât ca documente istorice cât și ca opere de artă tradițională.
În primăvară, luna martie va fi dedicată simbolurilor solare care decorează panourile sculptate în lemn ale divanelor din colecție. Vom sărbători Paștele în luna aprilie, ocazie cu care va fi expusă o mică colecție de ouă încondeiate din zone etnografice diferite. În mai, perioada în care, prin tradiție încep nunțile, în centrul atenției va fi marama purtată de mirese, pentru ca în luna iunie un alt obiect de port feminin să fie celebrat de Sânziene: cămașa. Expunerea picturii pe sticlă va coincide cu sărbătoarea Sfântului Ilie, iar în august vom afla centrele de producție a ceramicii din colecție. Ștergarul, obiect de preț al industriei casnice textile va fi expus în luna septembrie. Îi vom comemora amintirea doctorului Nicolae Minovici, născut la 23 octombrie 1868, printr-un colaj special de fotografii care trasează harta călătoriilor sale în țară pentru evidențierea actului său de colecționism. În luna noiembrie, odată cu moșii de toamnă, obiectul lunii va fi pristolnicul. Din iarnă, atunci când încep șezătorile va fi expusă furca de tors, pentru a înțelege o parte din procesul de producere al textilelor.
Vă așteptăm deci la muzeu pentru a vedea Obiectul lunii februarie și a afla toate informațiile necesare despre el”, anunță MMB într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu