Rudel Obreja a făcut luni noi dezvăluiri cu privire la dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. La intrarea în sediul DNA, fostul președinte al Federației Române de Box a precizat că Sorin Ovidiu Vîntu îl îndemna să ia banii, iar acum martorul susţine contrariul.
„Vîntu îmi spunea «Ia banii. Vrei să ţi-i pun în braţe? Ți-i dau!». În câteva rânduri. Nu toate convorbirile mele cu Vîntu au fost înregistrate. Din câte înţeleg, Vântu anunţa momentul când eu ajung acolo. Nu există întâlniri în trei, există doar întâlniri între mine şi Vîntu. Martorul spune că eu îl convingeam pe Vântu să-mi dea un milion, dar eu lui Vîntu îi spuneam «Nu!». Şi vine martorul şi spune că eu îi spuneam lui. Banii erau în discuţie pentru procentul de la drepturi litigioase. E o afacere de multe milioane”, a transmis Rudel Obreja, citat de Mediafax.
Întrebat despre ce afacere era vorba, fostul preşedinte al FRB a răspuns:
„Drepturi litigioase. Documentele le voi prezenta chiar azi (luni - n.r.) la DNA. Toate documentele legate de aceste drepturi litigioase sunt la instanţele la care am compărut până în acest moment. Nu l-am ales partener pe Vîntu, în piaţă există o penurie de cash. Am mai fost la cineva înainte, un personaj foarte cunoscut în domeniul afacerilor, şi a refuzat să intre în afacere. Are şi el destule investiţii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu