Conducerea AEP s-a întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanţii observatorilor internaţionali la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din România, care s-au interesat cu privire la procedura de validare a mandatelor de deputat şi senator şi la reglementările privind finanţarea campaniei electorale.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente(AEP), Ana Maria Pătru şi Dan Vlaicu, vicepreşedinte al AEP, s-au întâlnit sâmbătă cu reprezentanţii instituţiilor omoloage AEP din Canada, Coreea de Sud, Letonia, Georgia, Bosnia Herţegovina şi Republica Moldova, informează AEP, informează Mediafax.
Întrevederea cu oficialii străini, acreditaţi ca observatori internaţionali la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie 2012, a avut ca scop informarea acestora cu privire la aspectele tehnice ale sistemului electoral din România. Vizita face parte dintr-un program organizat de AEP în scopul consolidării relaţiilor de colaborare instituţională şi realizării unui schimb de expertiză în domeniul electoral. Vizita include întâlniri cu reprezentanţi ai AEP, dar şi cu membrii Biroului Electoral Central (BEC) şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Preşedintele AEP şi-a exprimat speranţa că această vizită este "începutul unei colaborări fructuoase". Pătru i-a informat pe oficialii străini cu privire la rolul Autorităţii Electorale Permanente în procesul electoral din România şi a arătat că AEP, "deşi este o instituţie destul de tânără, şi-a câştigat prin activitatea sa o poziţie de referinţă printre instituţiile statului român".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu