Prețul petrolului a ajuns în colaps, fapt care afectează economia globală. Acesta poate însă periclita și revoluția energiei verzi, făcând resursele regenerabile să nu mai aibă aceeași valoare, avertizează experții.
Prețul petrolului a scăzut la mai puțin de 60 de dolari pentru un baril, pentru prima oară în mai mult de cinci ani. S-a produs o scădere de 44% din luna iunie până în prezent. Și se prevede că acestă situație va continua, scrie independent.co.uk.
Era petrolului ieftin
O nouă "eră a petrolului ieftin" ar putea fi o veste bună pentru consumatori și pentru șoferi, dar analiștii spun că are consecințe politice, industriale și de mediu radicale.
Efectele ei pot ajuta conservatorii să rămână la putere după alegerile viitoare, dând impresia alegătorilor că o duc mai bine deoarece scad prețurile.
Prețul în continuă scădere poate aduce prejudicii pentru Marea Nordului, iar Marea Britanie își va atinge mult mai greu obiectivele obligatorii de a reduce emisiile de carbon. Dar cel mai mult va fi afectată industria energiei regenerabile, eoliană, solară și hidroenergia, spun experții.
"Se considera că energia regenerabilă va aduce beneficii economice, în timp ce combustibilii fosili vor deveni, cu timpul, tot mai scumpi. Acum acest lucru poate fi pus la îndoială", spune Peter Atherton, analist energetic.
În tehnologii care produc energie regenerabilă s-a făcut investiții enorme, dar acest "caz economic" este acum în pericol de a fi pierdut, argumentele care invocă protejarea mediului înconjurător fiind insuficiente.
Efectul resimțit în lume
Arabia Saudită joacă și ea un rol, împiedicând producătorii-cheie să crească prețurile prin reducerea producției - o mișcare care se pare că are ca scop să priveze Rusia de anumite venituri obținute în acest fel și ca exploatarea resurselor Statelor Unite ale Americii să devină nerentabilă.
Marea Britanie va beneficia astfel de petrol ieftin, pentru că această țară importă foarte mult. Vor scădea astfel și costurile pentru transport și energie.
Mai mult, în Scoția, consecințele scăderii prețului la petrol sunt și mai profunde: "Dacă, așa cum ne așteptăm, prețul petrolului va rămâne scăzut pentru ceva timp, va fi o lovitură pentru independența economică a țării", spune Maeve Johnson, un economist englez.
Vor exista însă și avantaje, cum ar fi un preț mai scăzut la biletele de avion sau la facturi și alimente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu