Ţările occidentale oscilează între un război hibrid şi un conflict armat deschis cu Moscova, consideră secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, citat de EFE şi Interfax.
"Evenimentele din Ucraina demonstrează că Occidentul încearcă să oscileze la limita între acţiuni hibride şi un conflict armat deschis cu ţara noastră pentru care nu încetează să se pregătească", a declarat Patruşev vineri, la Taşkent, într-o reuniune a secretarilor Consiliilor de Securitate din ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).
În opinia sa, Washingtonul creează o situaţie similară în jurul Chinei, "aşa cum a demonstrat recenta provocare a SUA în Taiwan".
Înaltul responsabil de la Moscova, citat de agenţia Interfax, a acuzat de asemenea Ucraina de atacuri asupra centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de trupele ruse, avertizând că, dacă bombardamentele vor duce la o catastrofă, consecinţele acesteia se vor resimţi în "fiecare colţ al lumii".
"Washingtonul, Londra şi acoliţii lor vor purta întreaga responsabilitate pentru aceasta", a declarat Patruşev, citat de Interfax.
"Washingtonul şi aliaţii săi regionali, în primul rând Londra, promovează proiecte exclusiv benefice unui grup restrâns de ţări privind extinderea blocurilor militare existente şi crearea unora noi în diferite regiuni ale lumii", a mai spus el.
Patruşev a acuzat în special Statele Unite ale Americii că utilizează "operaţiunea militară specială" rusă în Ucraina ca pretext pentru desfăşurarea unei "campanii antiruseşti la scară globală".
În acelaşi discurs, Patruşev, unul dintre 'ulii' de la Kremlin, a reiterat deja un cunoscut narativ al Moscovei că, în cursul actualei "operaţiuni militare speciale", Rusia luptă împotriva regimului de la Kiev, care "a ajuns ilegal la putere cu sprijinul Occidentului" în 2014.
Conform acestei teorii, prin care Moscova îşi justifică actualul război în Ucraina, Occidentul ar fi organizat în 2014 o lovitură de stat în Ucraina pentru a o folosi drept cap de pod pentru a exercita presiuni asupra Rusiei şi "a crea un precedent pentru fragmentarea în continuare a etnosului rusesc în scopul eradicării sale complete", potrivit Interfax.
Rusia numeşte lovitură de stat mişcarea de contestare din Ucraina, care s-a declanşat în noiembrie 2013, după ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a refuzat în ultimul moment în mod unilateral să semneze Acordul de asociere a ţării sale la UE în contextul unor presiuni puternice din partea Moscovei, mişcare care a culminat cu fuga lui Ianukovici în Rusia şi instalarea forţelor prooccidentale la Kiev.
Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării avertizase joi că dispune de informaţii potrivit cărora Rusia ar pregăti un atac terorist vineri la centrala nucleară din Zaporojie (sud), vizată de numeroase bombardamente în ultima vreme de care Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc.
În special, "personalului i s-a spus să rămână acasă" şi că doar "o mică parte din personalul operativ" are voie să intre vineri în incinta centralei, a indicat GUR într-un comunicat, citat de agenţia Unian.
În plus, potrivit GUR, la şedinţa de joi după-amiază a conducerii centralei nucleare din Zaporojie nu au fost prezenţi reprezentanţi ai companiei de stat ruse Rosatom, care participaseră la toate astfel de întâlniri de când centrala a fost ocupată de forţele ruse.
Direcţia de informaţii militare ucrainene mai indică şi faptul că reprezentanţii Rosatom "au părăsit subit complet teritoriul centralei".
"Având în vedere cantitatea de arme care se află în prezent pe teritoriul centralei nucleare, precum şi bombardamentele provocatoare repetate, există o mare probabilitate a unui atac terorist la scară largă asupra instalaţiei nucleare", avertizase GUR.
Agenţia ucraineană de presă Unian a transmis vineri că invadatorii ruşi îşi retrag echipamentele din Energodar, oraşul unde se află centrala din Zaporojie. Tehnica rusească se îndreaptă spre satele din apropiere. Motivele acestor acţiuni ale invadatorilor sunt necunoscute, nota aceeaşi agenţie de presă.
Pe parcursul zilei de joi, Rusia a acuzat Ucraina că ar pune la cale un atac, sub steag fals, asupra acestei centrale nucleare, pentru a da vina pe forţele ruse.
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut instituirea unui perimetru demilitarizat în jurul centralei, propunere respinsă de Moscova, printr-un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu