Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat de ce este o „veste excelentă” pentru țara noastră.
Publicitate
Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cea mai importantă organizaţie economică din lume, a deschis negocierile de aderare cu România. Înființată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Aderarea României la OCDE este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în programul de guvernare. Demersurile au fost intensificate în timpul Guvernului Cîțu.
„Este o veste excelentă pentru România, este un obiectiv strategic politico - diplomatic și economic al României de foarte mult timp. Aderarea la OCDE întregește eforturile României ca stat membru al Uniunii Europene, dar și al Alianței Nord Atlantice, de a face parte din cele mai importante organizații internaționale din acest moment. Este un for interguvernamental care se ocupă în principal de identificarea, diseminarea și evaluarea politicilor publice care stimulează dezvoltarea economică și, în același timp, dezvoltarea durabilă. Sunt 38 de state membre ale acestei Organizații, este un club foarte select din care fac parte și 23 de state membre ale Uniunii Europene și, în același timp, aceste state membre ale Organizației reprezintă 70% din producția și din comerțul global și, de asemenea, peste 90% din totalul investițiilor străine directe care se fac în lume”, a explicat Bogdan Aurescu.
„Reprezintă, prin urmare, o Organizație din care ne dorim să facem parte și în mod firesc întregește - această aderare a României la OCDE - prezența noastră în Uniunea Europeană, ca stat membru, și în același timp, pe palierul de securitate, în NATO. Așa cum spunea Secretarul general al OCDE, domnul Mathias Cormann, OCDE este un fel de NATO economic. Decizia care a fost luată de către Consiliul OCDE este rezultatul unui efort politico-diplomatic foarte susținut pe care l-am făcut împreună cu alte instituții în cadrul Guvernului României, în ultimii doi ani. Este un efort consistent, care a constat în demersuri politico-diplomatice pe lângă Secretarul general al OCDE, cu care anul trecut m-am întâlnit de câteva ori, am vorbit la telefon de câteva ori, chiar și înainte să își asume mandatul, pe lângă Statele Unite și pe lângă Franța și alte state membre ale Consiliului OCDE, având în vedere faptul că, de câțiva ani, se înregistra un blocaj în ceea ce privește procesul de luare a unei decizii privind deschiderea negocierilor de aderare”, a mai explicat Bogdan Aurescu.
„Decizia de deschidere a negocierilor de aderare a României, împreună cu alte cinci state candidate, este echivalent cu momentul în care s-a luat decizia deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană sau la NATO, în urmă cu foarte mulți ani”, a subliniat ministrul.
„Este un proces care începe acum, acest proces de negociere. Trebuie spus că România și-a depus candidatura la Organizație încă din 2004, deci este un efort de lungă durată, dar care s-a intensificat foarte mult în ultima perioadă și care se va desfășura pe baza unei foi de parcurs pe care o vom elabora împreună cu Organizația și care va măsura progresul României”, a precizat Bogdan Aurescu.
„Decizia confirmă că suntem, într-adevăr, pregătiți și, pe de altă parte, arată că împărtășim valorile și principiile acestei Organizații foarte prestigioase”, a subliniat ministrul Bogdan Aurescu.
În martie 2021, premierul Florin Cîțu a transmis o scrisoare de felicitare către noul SG al OCDE, Mathias Cormann, în care a cerut sprijin pentru candidatura României la organizație și a lansat invitația de a vizita România. Invitația fost acceptată, vizita urmând să aibă loc în perioada 28 - 29 ianuarie.
Florin Cîțu, în iunie 2021, a transmis o nouă scrisoare către SG al OCDE în care a promovat, din nou, aderarea României la OCDE. Și premierul Nicolae Ciucă a transmis, în decembrie 2021, SG OCDE o scrisoare de invitație la lansarea studiului economic de țară al României.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, pe parcursul anului 2021, discuții telefonice cu noul SG ales al OCDE, dar și întrevederi cu acesta pe tema aderării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu