Oceanele lumii au ajuns la temperaturi record. "Suficient pentru a fierbe 700 milioane de ceainice"

Fotografie de la Sebastian Arie Voortman, Pexels
Fotografie de la Sebastian Arie Voortman, Pexels

2022 a fost cel mai călduros an din istorie, iar acest lucru a dus la creşterea temperaturilor oceanelor lumii la niveluri record. 

Oceanele lumii continuă să se încălzească până la noi niveluri record, în condiţiile în care anul 2022 a fost cel mai călduros din istorie, conform unui studiu recent, transmite joi agenţia Xinhua.

Realizat de un grup alcătuit din 24 de oameni de ştiinţă de la 16 institute, în principal din China, Statele Unite şi Italia, studiul a fost publicat în jurnalul internaţional Advances in Atmospheric Sciences, scrie Agerpres.

Căldura absorbită de oceane, suficientă pentru "a fierbe 700 de milioane de ceainice"



Comparativ cu anul 2021, cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, cei 2.000 de metri din straturile superioare ale oceanelor Pământului au absorbit o cantitate mai mare de căldură, "suficientă pentru a fierbe 700 de milioane de ceainice, fiecare conţinând 1,5 litri de apă", a declarat Cheng Lijing, unul dintre autorii studiului, cercetător la Institutul de Fizică Atmosferică din cadrul Academiei de Ştiinţe din China.

Încălzirea oceanelor reprezintă un indicator esenţial pentru cuantificarea schimbărilor climatice deoarece peste 90% din căldura globală ajunge în oceane.

Cheng Lijing consideră că această creştere a temperaturii oceanelor este o dovadă în plus a încălzirii globale.

Recordurile privind încălzirea oceanelor au fost doborâte aproape anual începând din anul 2017. Şi, ca urmare a răspunsului întârziat al oceanelor la încălzirea globală, tendinţa observată de creştere a temperaturilor acestora va persista timp de zeci de ani, a menţionat Cheng.

Pe lângă temperaturi, studiul a calculat şi salinitatea apei oceanelor şi a constatat că zonele cu un nivel ridicat de salinitate au prezentat o creştere a valorilor acesteia, în timp ce opusul era valabil în zonele cu un nivel redus de salinitate. Modelul "apa sărată devine mai sărată, iar cea dulce devine mai dulce" a atins cel mai ridicat nivel înregistrat în 2022, se arată în studiu.

Oceanele mai calde conduc la creşterea nivelului mărilor şi la o vreme cu mai multe fenomene extreme, precum furtuni puternice şi uragane.

Totodată, oceanele mai calde devin mai puţin eficiente la absorbţia carbonului, ceea ce face ca o cantitate mai mare de dioxid de carbon (CO2) emis de activitatea umană să rămână în atmosferă, exacerbând încălzirea globală.

O mai bună conştientizare şi înţelegere a modificărilor apărute în ceea ce priveşte încălzirea oceanelor şi salinitatea acestora sunt esenţiale pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, a adăugat Cheng explicând importanţa studiului care include date înregistrate anul trecut de institutul chinez şi de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel