Scriitorul Octavian Hoandră a fost invitat de către Rareș Bogdan la emisiunea „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV.
Acesta a lansat o idee interesantă punându-se în pielea unui cetățean obișnuit.
„Eu mă gândeam că un simplu cetățean vede cum 20 miniștri sunt la pământ, cum în ultimul an se vorbește foarte mult despre serviciile secrete, deși nu ar trebui, vedem cum unul dintre jurnaliștii bine cotați, iese la televizor și se autodenunță și, colac peste pupăză, vine Traian Băsescu și face o analiză. Și toate astea în campania electorală. Oare ce spune un om din România care adună toate astea și apoi vrea să se ducă la vot?”, a spus scriitorul Octavian Hoandră.
„Cu siguranță, asta e o țară în care eu nu vreau să trăiesc”, a mai declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu