Jurnalistul Octavian Hoandră a ținut să îi dea replică lui Traian Băsescu după atacurile acestuia de duminică seară, de pa Facebook, dorind să îi transmită că nu a fost vorba de nicio capcană.
"Am plănuit emisiunea de joi. Toți invitații știau de joi de emisiune. Vineri i-am dat sms lui Traian Băsescu și i-am spus că tema emisiune va fi despre cele două mandate ale sale. I-am spus că - dacă vrea – este invitat cu toată plăcerea. După aceea l-am sunat și i-am spus cine vine la emisiune. L-am întrebat dacă îi este frică, iar el mi-a zis: Par eu unui om căruia să îi fie frică? I-am spus: domnule președinte, sigur că nu păreți.
Fac precizarea că eu fac pesă de 25 de ani și am volum dedicat lui Traian Băsescu. L-am criticat ca președinte. Nu este nicio noutate. Nici eu și nici Rareș Bogdan nu eram adulatorii lui Traian Băsescu. Nu este nicio noutate. Întotdeauna l-am criticat. Cu toate acestea, m-am comportat civilizat și am tratat cu umor jignirile sale. În toate editorialele mele, nu l-am atacat niciodată la persoană. Eu am criticat modul său de a se comporta", a spus Octavian Hoandră.
"Domnia sa știa foarte bine cine vine la emisiune. I-a convenit. A putut să-și lanseze mesajul. Credeam că este dispus să răspundă la întrebări. Au fost întrebări foarte clare, foarte concise, iar domnia sa a luat totul ca pe o luptă. Eu nu mi-am propus să fac emisiuni de luptă. Nu a pus nimeni la cale o execuție", a mai precizat duminică seară jurnalistul Octavian Hoandră, la Realitatea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu