Zgonea, revocare Ștefan Stoica: Problemă delicată. Horia Georgescu, chemat la Parlament

Camera Deputaților amână în continuare vacantarea locului ocupat de deputatul PDL Ștefan Stoica, deși ANI cere cu insistennță revocarea lui, după ce Înalta Curte l-a declarat incompatibil prin decizie definitivă. Valeriu Zgonea, șeful Camerei Deputaților, a anunțat că săptămâna viitoare va invita conducerea ANI la Parlament pentru discuții referitoare la acest caz.

"E o problemă foarte delicată, dezbaterile au fost consistente în cadrul Comisiei juridice, am decis cu colegii să amânăm dezbaterea acestei informări, că nu e raport al Comisiei juridice și colegii mei m-au rugat să invit conducerea Agenției Naționale de Integritate pentru a ne uniformiza punctele de vedere.

Pentru mine este important ca împreună cu ANI și cu deciziile Curții Constituționale să nu avem actori relevanți din statul român care se pot juca pe anumite interpretări", a spus Zgonea la finalul ședinței Biroului permanent al Camerei.

El a adăugat că plenul nu poate să ia act de vacantarea postului lui Stoica pentru că nu există un text de la Comisia juridică în acest sens.

"Eu cred că Comisia juridică trebuie să fie extrem de serioasă pentru că este a unui Parlament național dintr-un stat european și să spună care sunt cauzele și de ce Biroul permanent trebuie să ia o decizie neavând la bază niciun raport și nicio opinie. Eu rămân ferm pe poziția pe care am avut-o, cred că în acest caz interpretarea este una foarte simplă: Parlamentul ia act de încetarea mandatului și face un proiect de hotărâre pentru validarea mandatului în circumscripția electorală, iar domnul deputat are toate instrumentele legale să se ducă în instanță, conform Agerpres.

Dacă există un vid legislativ, așa cum spun anumiți colegi ai noștri și nu se poate face această aplicare, instanța este cea care va decide. Asta este opinia mea, din păcate nu am foarte mulți susținători, așa că am amânat pentru săptămâna viitoare o discuție la Biroul permanent", a menționat președintele Camerei.

El a adăugat că în cazul Stoica decizia instanței era ambiguă, de aceea Înalta Curte de Casație, la cererea ANI, a sesizat Curtea Constituțională cu un conflict de interese pe articolul 25.

"Dacă ANI a făcut acest lucru prin instrumentul Înaltei Curți de Casație înseamnă că articolul respectiv era ambiguu, iar decizia Înaltei Curți nu se referea la mandatul de deputat, pentru că la momentul acela domnul Stoica era consilier județean și director la direcția regională, iar CCR a făcut o anumită interpretare", a conchis Zgonea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel