Deoarece președintele Traian Băsescu ignoră protestele românilor izbucnite cu nouă zile în urmă, o companie a postat, vineri, pe un site de recrutare o ofertă de muncă neobișnuită: Președinte România.
Un anunţ neobișnuit a fost postat, vineri, pe portalul Best Jobs, în care se spune că se angajează un preşedinte al României. Oferta era din partea companiei "Poporul Român S.A.", pentru domeniul Marketing - PR, cerințele pentru experiență fiind minime, Entry-level, informează ziare.com.
Responsabilitățile postului constau în reprezentarea societăţii româneşti pe plan intern şi extern, acţionarea ca garant al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, dar şi vegherea la respectarea Constituţiei.
Specialiștii care au editat anunțul specificau și durata contractului, precum și metodologia selecției; "încheierea unui contract pe durată determinată de 5 ani cu posibilitatea prelungirii contractului pentru încă 5 ani", respectiv alegerea "prin vot democratic dintre candidatii intervievaţi în campania electorală de fiecare membru cu drept de vot al societăţii noastre".
La capitolul cerințe, candidații trebuiau să cunoască și să înţeleagă prevederile Constituţiei României şi să aibă "o înaltă conduită etică şi morală", iar studiile politice nu erau obligatorii, dar constituiau un "avantaj”.
Pentru ”bonusuri” era specificată doar cazarea, ”zona Cotroceni, vis-a-vis de Grădina Botanică”, precum și obligativitatea celui care urma să primească postul de a se reloca în București.
Pentru postul oferit doar pentru 24 de ore, s-au primit deja 39 de cereri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu