Traian Băsescu nu va dezvălui numele ofițerului acoperit din politică.
Sancțiunea legală este, pe model românesc, fie amendă, fie închisoare. Totuși, riscurile sunt mari, procurorii și judecătorii se mai schimbă, poate vin alții, care nu consideră că legea, pe o anumită parte, are caracter de recomandare. Iar beneficiile acestei manevre de imagine sunt discutabile. De ce a lansat, de două ori, amenințarea cu descoperirea ofițerului de informații care candidează la prezidențiale?
În cazul celor "doi comuniști", leapșa pe dezbrăcate i-a folosit. A fost o inovație în politica românească. În dezbaterea finală cu Adrian Năstase, admițând că ambii sunt comuniști și exprimând speranța că epoca respectivă s-a încheiat, și-a atras simpatia electoratului de dreapta, fără să supere alegătorii de stânga.
Teoretic, "mărturisirea" pe care ar face-o despre spion poate demonta teoriile potrivit cărora a făcut și el parte din aceleași servicii. Ca în cazul "comuniștilor". Dacă ar candida în 2015, manevra ar avea sens. Miza lui Traian Băsescu este, însă, legată de alegerile din 2014, iar o ipotetică deconspirare nu poate surveni în timpul mandatului. Ce-o fi la anul...
Mai degrabă, aceste afirmații sunt menite să atragă atenția asupra subiectului, să-i crească notorietatea, astfel încât să poată fi măsurat de anchetele sociologice impactul, candidat cu candidat.Evident că alegătorii fiecărui prezidențiabil reacționează diferit dacă află că acesta face parte din structuri secrete de informații.
Cel mai vulnerabili mi se par candidații de Dreapta. Am văzut ce s-a întâmplat cu Mona Muscă. Activistă în Alianța Civică, deputat și apoi ministru, din partea PNL, s-a tot ridicat în sondaje, până a ajuns la o cotă similară lui Traian Băsescu, aflat la primul mandat. Ca din senin, a venit decizia CNSAS, de colaborare cu Securitatea și Mona Muscă a dispărut din peisajul public ca și cum n-ar fi fost.
După acest model, este probabil ca impactul maxim să fie în cazul lui Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu și al Monicăi Macovei (Udrea este candidatul susținut de Traian Băsescu, deci nu poate fi vorba despre ea). Macovei, de exemplu, a militat pentru drepturile omului, într-un ong, a fost ministru al Justiției și europarlamentar PDL. Iohannis se bazează pe o parte a electoratului liberal, a câștigat pe mitul primarului independent. Ce s-ar alege de imaginea sa, dacă ar fi devoalat ca un "independent" cu soldă? Tăriceanu, poate, ar mai atenua impactul, denunțând totul drept o manevră a lui Băsescu, cu care se află în conflict de 9 ani.
De aceea, nu cred că Traian Băsescu va spune numele. Dacă este nevoie, dacă nu se fac și refac alianțe, dacă există un beneficiu electoral, numele și dovezile vor răsări, fie și într-o publicație despre natură, tipărită în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu