Tribunalul București a admis cererea Blue Air de intrare în insolvență.
Publicitate
Compania low-cost a reușit să propună o listă cu administratori judiciari care îi sunt favorabili, scrie Boarding Pass.
Foștii angajați se judecă cu operatorul low-cost pentru drepturi financiare restante, judecătorii dispunând și conexarea unui dosar de cerere a insolvenței Blue Air din februarie 2023 a căror părți creditoare sunt Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj Napoca și o companie care asistă pasagerii pentru recuperarea compensațiilor pe care companiile aeriene le datorează acestora pentru zboruri întârziate sau anulate.
Statul Român a devenit acționar majoritar al Blue Air Aviation SA, entitate în care deține 75% din acțiuni, în contextul în care operatorul aerian a trecut prin mari turbulențe în pandemie, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat compania cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie - 12 septembrie, 2022.
În perioada respectivă au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv, valoarea prejudiciului ridicându-se la peste 19,5 milioane euro.
Procesul de rambursare a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri - 598 rezervări, adică 0,7% din totalul celor anulate.
La începutul lunii martie, Air Claim cerea în instanţă intrarea BlueAir în insolvenţă, fiind primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii, în condiţiile în care mai are de recuperat de la operatorul aerian 85.000 de euro, după ce acesta a făcut plăţi considerabile, amiabil ori prin executare silită, pe parcursul anului 2022, se arată într-un raport al companiei
Compania care facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate - Air Claim - preciza atunci că rezultatele activităţii sale nu depind semnificativ de situaţia Blue Air, însă atrăgea atenţia că, în cazul în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie), scrie Agerpres.
"În contextul accelerării de business, precizăm că distribuţia cererilor de despăgubire după operatorii de servicii de transport aerian este echilibrată şi dimensiunea afacerii nu depinde semnificativ în niciun fel de activitatea companiei Blue Air. Cererea de insolvenţă depusă reprezintă un demers juridic firesc, care poate contribui chiar la notorietatea Air Claim, având în vedere că am fost primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Insolvenţa sau chiar falimentul Blue Air nu este de natură a afecta semnificativ veniturile Air Claim, costurile cu cesionarea respectivelor creanţe fiind puţin relevante, prin raportare la cifra de afaceri a societăţii. Cu toate acestea, se impune menţiunea că, dacă costurile sunt totuşi limitate în ceea ce priveşte situaţia Blue Air, în ipoteza în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie)", se spunea, atunci, în raport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu