Vasile Bănescu a precizat că acordul BOR cu MAI a fost unul interinstituţional, menționând că nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, afirmă că acordul Patriarhiei Române cu MAI a fost unul "interinstituţional, oficial şi public" şi precizează că "nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă".
"Acordul Patriarhiei Române cu MAI fost fost unul interinstituţional, oficial şi public. Este firesc, în calitate de creştini şi cetăţeni care respectăm riguros Legea, să cerem în contextul celei mai mari Sărbători creştine câteva lucruri esenţiale care nu intră în conflict cu nimic din reglementările în vigoare. Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei şi îi ajută concret pe cei afectaţi. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica şi mai departe", arată Bănescu, într-o declaraţie acordată miercuri Agerpres.
Anterior, Vasile Bănescu afirma că acordul Patriarhiei cu MAI este "în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă" şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, "nici creştinopată, nici creştinofobă".
"Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă", a declarat miercuri Bănescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va solicita în şedinţa pe care urmează să o aibă cu premierul şi mai mulţi miniştri să se revină asupra acordului încheiat între MAI şi BOR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu