EXCLUSIV  Revocarea Laurei Codruța Kovesi. Oficial german, vizită la București

Un înalt oficial german va veni în România în acest weekend, urmând a avea o întâlnire confidențială cu președintele Klaus Iohannis. Discuțiile privesc soluționarea crizei constituționale, după decizia CCR de revocare a Laurei Codruța Kovesi.

Surse din mediul diplomatic au confirmat DCNews că în acest week-end un reprezentant de nivel înalt al cancelarului german Angela Merkel va sosi la București, unde va avea discuții confidențiale cu președintele Klaus Iohannis. 

Întrevederea are loc după ce, astăzi, adjunctul secretarului de Stat al Statelor Unite, Wess Mitchell, aflat la București, nu a sprijinit nerespectarea deciziei CCR de revocare a Laurei Codruța Kovesi.

Potrivit surselor citate, nici Germania nu ar susține o poziție de nerespectare a unei hotărâri a Curții Constituționale. Astfel, se așteaptă ca după aceste discuții, la începutul săptămânii viitoare, adică luni sau marți, președintele Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare a procurorului șef DNA, așa cum a decis Curtea.  

Evoluțiile amintite au loc în perspectiva unei discuții între reprezentanți ai Statelor Unite și Germaniei, pe diverse teme de interes internațional, cele două părți stabilind că au o poziție comună privind România. Astfel, în contextul situației tensionate din zonă, diplomațiile celor două țări doresc o rezolvare rapidă a crizei constituționale din țara noastră, fie prin revocare, fie prin demisie.

Din dialogul celor două părți a rezultat că demisia nu pare a fi un act viabil, cu alte cuvinte că Statele Unite nu se așteaptă ca procurorul șef al DNA să demisioneze, rezolvarea crizei presupunând respectarea deciziei CCR și semnarea decretului de revocare. S-ar depăși în acest fel criza constituțională  și ar fi întărit statul de drept, prin aplicarea articolului din Constituție care stabilește că nimeni nu e mai presus de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel