Optsprezece liberali rataciti. Optsprezece oi care se pierd de turma.
Si care incearca sa se refugieze in munti, pentru a aluneca in rapa. Este o posibila definitie a unui ONG creat de Calin Popescu Tariceanu, din neputinta de a face, pentru moment, un partid politic. Sau de a prelua PNL. Un ONG in care s-au strans nu numai frustratii, ci si cativa fosti ministri ai Cabinetului Ponta II. Ce perspective are miscarea declansata joi?
Experienta pe care am acumulat-o in atat de multi ani, in care, zi de zi, am facut analize politice, imi spune ca acest ONG s-a nascut mort. Ca incercarea lui Calin Popescu Tariceanu este sortita esecului. Iar oile ratacite din PNL sau cel putin o parte dintre ele se vor intoarce, dupa un timp, in acest partid. Dupa ce isi vor fi consumat si frustrarile si sperantele. La fel cum, iata, urmeaza sa se intoarca, sigur, pe calea onorabila a unei fuziuni, si alte oi ratacite, amagite de o alianta cu Traian Basescu si intrate in PD, pentru a forma ceea ce astazi cunoastem sub numele de PDL. Un PDL, in fine, fara Traian Basescu.
Calin Popescu Tariceanu este un caz. Cu totul si cu totul special. Caruia ar merita sa-i dedicam nu o simpla analiza, ci chiar o carte. Sau un scenariu de film. Este refondator al PNL din anii '90. Un intelectual rasat. Un om politic bine cusut si care, nu de putine ori, si-a demonstrat verticalitatea. A condus PNL un intreg ciclu si a avut rezultate bune. Apoi a condus unul dintre cele doua guverne performante ale Romaniei. Era suficient sa stea nemiscat in PNL. Ar fi avut cele mai mari sanse de a deveni acum presedintele acestui partid. Si poate candidat prezidential. Intr-un mod cu totul si cu totul inexplicabil, l-am vazut intr-o dimineata catarandu-se pe treptele Palatului Victoria, pentru a bate palma cu cel pe care partidul, printr-o decizie democratica luata de o majoritate covarsitoare, l-a decretat drept adversar politic. S-a dus la Victor Ponta, primind in schimb o functie efemera. Cea de presedinte al Senatului. Si o intreaga logistica, pentru a demonta, din exterior, PNL. Pentru a demantela acest partid. Pentru a-l readuce in bratele sufoncante ale PSD. Demisionat si anuntand fel de fel de tentative vizand crearea unui nou partid liberal, la un moment dat, Calin Popescu Tariceanu a facut inca un gest cu totul si cu totul surprinzator. Si totodata confuz. A incercat sa se reinscrie, nestatutar, in partidul pe care l-a parasit. Iar acum, dupa ce a esuat, Tariceanu a zamislit un ONG. Care va deveni candva sau nu va deveni niciodata un partid.
Cel mai proeminent personaj din proximitatea sa este un al fost demnitar liberal, domnul Daniel Chitoiu. Un personaj tenebros. Ridicat de fosta conducere PNL in demnitati inalte. Vicepresedinte al partidului. Secretar general. Ministru al Industriei. Ministru al Finantelor. Pe vremea in care eu il acuzam pe domnul Chitoiu ca a tradat PNL in favoarea PSD si ca a devenit o sluga speciala a lui Victor Ponta – speciala, pentru ca, asa cum a constata DNA, a avut si o agenda proprie -, ceilalti colegi liberali ma priveau cu neincredere si cu scepticism. Mai de curand, unii colegi au avut aceeasi reactie atunci cand le-am spus ca domnul Chitoiu va pleca cu arme si bagaje, dar nu si cu banii stransi, asa cum i-a strans, alaturi de Calin Popescu Tariceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News