Cancelarul german Olaf Scholz s-a vindecat de COVID-19 şi îşi va lua o perioadă de timp liber pentru a călători alături de soţia lui pe durata vacanţei de Crăciun, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, citat de DPA.
Liderul german, în vârstă de 65 de ani, a participat prin teleconferinţă în această dimineaţă la ultima şedinţă a cabinetului său din acest an şi, la puţin timp după aceea, a avut un rezultat negativ la un test de depistare a noului coronavirus, a precizat Steffen Hebestreit.
'A avut doar simptome foarte uşoare în tot acest timp', a adăugat purtătorul său de cuvânt.
Olaf Scholz a anunţat luni că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Printre celelalte schimbări operate în programul său de lucru, o vizită la Berlin a prim-ministrului slovac, Robert Fico, programată pentru marţi, a trebuit să fie anulată. Cancelarul german îşi va lua o scurtă vacanţă alături de soţia sa, Britta Ernst, pe durata zilelor libere de Crăciun, însă destinaţia nu va fi anunţată până la întoarcerea lor în ţară, a precizat Steggen Hebestreit.
Olaf Scholz ar trebui să se întoarcă la timp în Germania pentru a susţine discursul său de Anul Nou.
Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat luni că a făcut COVID-19 şi că în zilele următoare va lucra de la distanţă, informează DPA, conform Agerpres.
”În mod clar aceasta nu este o surpriză plăcută”, a postat Scholz pe platforma X (fosta Twitter).
”Cu câteva simptome, contez pe o formă uşoară şi pentru moment lucrez doar de la birou”, a adăugat şeful executivului german.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News