Olanda nu îşi va schimba poziţia pe tema aderării României şi Bulgariei la Schengen, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului olandez de Interne, relatează radioul naţional bulgar. El a reiterat că guvernul olandez este de acord că cele două state au îndeplinit toate criteriile tehnice, dar sunt necesari paşi mai fermi în combaterea corupţiei şi crimei organizate.
Declaraţia vine după ce Finlanda şi-a modificat poziţia în dosarul aderării la Spațiul Schengen, fiind acum în favoarea aderării graniţelor aeriene şi terestre ale României şi Bulgariei în martie, în timp ce chestiunea graniţelor terestre va fi discutată în iulie.
Guvernul olandez a insistat mereu că obligatorie este înregistrarea de rezultate în combaterea corupţiei şi crimei organizate, a spus purtătorul de cuvânt, precizând că, din moment ce raportul CE din vară nu a fost atât de bun, Parlamentul olandez nu poate susţine aderarea în acest moment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu