Guvernul Țărilor de Jos ia în considerare utilizarea navelor de croazieră ancorate în largul coastei țării ca loc de cazare pentru refugiați pe termen scurt.
Acest lucru a fost anunțat de secretarul de stat pentru Justiție, Eric van der Burg, la finalul unui interviu despre criza solicitanților de azil.
Trei nave mari de croazieră au fost deja identificate pentru a găzdui aproximativ 3.000 de persoane, iar una va fi ancorată în Velsen, lângă IJmuiden, a spus secretarul de stat, în timp ce celelalte două caută încă un loc de ancorare, după ce orașul Vlissingen acceptase inițial, dar apoi s-a răzgândit.
După cum relatează DutchNews, citată de Europa Today, oficialii analizează legalitatea planului și, de asemenea, aceștia încearcă să găsească o modalitate de a se asigura că refugiații pot părăsi bărcile, altfel s-ar afla din punct de vedere tehnic în închisoare și asta ar fi ilegal.
Cu toate acestea, grupul de ajutor pentru refugiați VluchtelingenWerk a numit ideea ”absurdă”.
”Nu este nevoie să facem cercetări pentru a înțelege că acest lucru nu se poate face oamenilor care au fugit de războaie și violență”, a spus un purtător de cuvânt, adăugând că ”primirea refugiaților este ceva care se face în societate, nu pe mare”.
Însă situația țării este în prezent critică, cu sute de noi solicitanți de azil care dorm în afara centrului de primire Ter Apel din cauza lipsei de paturi și a cozilor lungi pentru evaluare.
Această situație, a spus Van der Burg, este ”realitatea dură” și va fi nevoie de zile, dacă nu de săptămâni, pentru a o rezolva, deoarece în prezent mai trebuie găsite aproximativ 2.000 de paturi pentru a atinge ținta de peste 5.500 de adăposturi.
Citește și:
Mișcarea de a înăspri călătoriile refugiaților din 20 de națiuni europene a fost luată după ce, în weekendul trecut, sute de ucraineni au dormit pe podeaua aeroportului din Dublin din cauza faprului că nu mai exista spațiu disponibil pentru găzduirea acestora.
Irlanda a suspendat călătoriile fără viză pentru refugiații care vin mare parte din Europa, în încercarea de a face mai mult spațiu pentru ucraineni.
Anunțul de luni seara vine după ce Irlanda, care găzduiește deja peste 43.000 de ucraineni, a rămas fără paturi destinate noilor sosiri ucrainene, deoarece erau luate de refugiați din alte națiuni.
Drept urmare, sute de ucraineni, majoritatea femei și copii, care au aterizat în Irlanda de joi au ajuns să doarmă pe podeaua unei clădiri dezafectate din aeroportul din Dublin și, începând de marți, vor fi adăpostiți temporar într-un sat de corturi ridicat de armata irlandeză, la nord de Capitală.
Dublinul a pus aceste probleme pe seama unui flux neașteptat de puternic de refugiați non-ucraineni care sosesc din restul Europei. Volumele actuale dublează în prezent normele pre-pandemie.
Guvernul a citat amenințările Marii Britanii de a deporta solicitanții de azil nou sosiți în Rwanda drept unul dintre factorii care conduc mai mulți oameni în Irlanda.
Cu toate acestea, decizia sa nu va afecta fluxurile de refugiați din Marea Britanie, în schimb, va opri călătoriile fără viză pentru refugiații care vin din alte 20 de țări: Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia și Elveția.
Acordul oferă membrilor opțiunea de a-și suspenda funcționarea. Este prima dată când Irlanda face acest lucru
Toți sunt, la fel ca Irlanda, semnatari ai Acordului Consiliului Europei privind abolirea vizelor pentru refugiați, un pact din 1960 care permite persoanelor care caută protecție pentru refugiați într-o țară semnatară să călătorească în alte țări semnatare timp de până la trei luni fără viză, potrivit ...
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News