Ministrul Sănătății al Olandei a declarat că va elabora regulamente privind eutanasierea copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, potrivit AFP.
Eutanasierea este deja legală în Olanda pentru cei peste 12 ani care își pot da consimțământul și pentru bebelușii cu vârsta sub un an cu acordul părinților.
Dar nu există clauze legale pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani, din cauza unei dezbateri în cadrul autorităților olandeze cu privire la faptul dacă copiii de această vârstă sunt capabili să ia o astfel de decizie.
Ministrul Sănătății, Hugo de Jonge, a explicat că un studiu realizat de experți medicali, comandat de ministerul său, a arătat că noua regulă se poate aplica pentru cinci până la 10 copii pe an.
„Studiul arată că este nevoie de puterea de a pune capăt vieții în mod intenționat în rândul medicilor și părinților copiilor incurabili, care se află într-o suferință disperată și îngrozitoare iar moartea lor este previzibilă”, a scris de Jonge în o scrisoare către parlament.
Miniștrii din guvernul de coaliție al premierului Mark Rutte au ajuns în cele din urmă la un acord în această privință marți, după luni de dezacord, discuții marcate de opoziția puternică a partidelor creștine.
Legile existente nu trebuie modificate, dar medicii vor fi protejați de urmărirea penală pentru efectuarea eutanasiei autorizate asupra unui copil suferind, a spus de Jonge.
Parlamentul olandez este așteptat să dezbată problema joi, iar guvernul este de așteptat să pună în aplicare reglementările conexe în următoarele luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu