Tânărul fundaş internaţional olandez Matthijs de Ligt, fost căpitan al echipei Ajax Amsterdam, a sosit marţi seara la Torino în vederea unui transfer la Juventus anunţat ca fiind iminent, informează AFP.
Curtat într-un timp de Paris Saint-Germain, căpitanul în vârstă de 19 ani al lăncierilor a efectuat vizita medicală miercuri dimineaţă, conform presei din Olanda şi Italia, şi va semna contractul cu octupla campioană a Italiei la fotbal.
"Iată-l!", a anunţat Juventus pe contul său de Twitter, difuzând o înregistrare video cu jucătorul care cobora dintr-un avion privat pe aeroportul din Torino, apoi adresându-se suporterilor: "Salut Bianconeri, sunt Matthijs şi sunt foarte fericit să mă aflu aici".
Conform presei italiene şi olandeze, acordul încheiat pentru acest transfer între Ajax şi Juventus depăşeşte valoarea de 70 milioane euro, ceea ce va face din jucătorul olandez al treilea cel mai scump jucător din istoria "Bătrânei Doamne", după Cristiano Ronaldo (105 milioane euro) şi Gonzalo Higuain (90 milioane euro).
Unul dintre artizanii parcursului european excepţional reuşit de Ajax în sezonul trecut, până în semifinalele Ligii Campionilor, De Ligt a devenit unul din fundaşii cei mai curtaţi din lumea fotbalului.
Jucător cu o talie impunătoare, 1,89 m, el a debutat ca profesionist în septembrie 2016 la vârsta de 16 ani şi a purtat tricoul "Oranje" al echipei naţionale la doar 17 ani, în martie 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu