Oleksi Vadaturski, magnat ucrainean al cerealelor, ucis în bombardamentele din Mykolaiv. Acuza România de profituri ruşinoase

"Le Monde" a discutat cu el pe când încerca să deblocheze exporturile, în ciuda războiului.

A fost o întâlnire aproape spontană, într-un mic oraş-port de pe malul Dunării, "undeva în sud-vestul Ucrainei", cum se spune din motive de siguranţă, pentru că Vadaturski ştia că era o ţintă. Porniţi pe urmele haosului exporturilor de cereale ucrainene, blocate în mare măsură de Rusia, jurnaliştii l-au întâlnit pe Oleksi Vadaturski, fondatorul şi preşedintele firmei Nibulon, care în douăzeci de ani a devenit cel mai mare operator de pe piaţa cerealelor din Ucraina.

Înainte de invazia rusă din 24 februarie, Nibulon a exportat în lume milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase prin Mykolaiv, unul dintre principalele porturi ale Ucrainei la Marea Neagră. Oleksi Vadaturski a fost ucis împreună cu soţia sa, Raisa, în noaptea de sâmbătă, 30 iulie, spre duminică, 31 iulie, în timpul celui mai grav bombardament pe care l-a experimentat oraşul-port de la începutul războiului, scrie Rador.

Vadaturski se afla în casa sa din districtul Zavodsky, o fostă zonă industrială militară din epoca sovietică devenită cartier de lux pentru ucrainenii înstăriţi, la doi paşi de portul în care Nibulon deţine o parte din infrastructura sa cerealieră. Din cele patruzeci de lovituri care au lovit oraşul-port în acea noapte, şapte sau opt au explodat chiar la reşedinţa lui Oleksi Vadaturski, în special în dormitorul cuplului. Coincidenţă? Sau voinţa de a teroriza un întreg sector vital pentru economia ucraineană?

Capăt de linie pentru zeci de mii de camioane

În timp ce porturile ucrainene de la Marea Neagră, din care plecau zeci de milioane de tone de cereale în lume înainte de război, sunt acum blocate şi supuse loviturilor ruseşti, mulţi fermieri şi comercianţi ucraineni au încercat încă din primăvară să scoată cereale prin Basarabia (corespondentul francez se referă la Bugeac, n. trad.), regiune din Ucraina vecină cu România, şi micile porturi de la Dunăre care mărginesc graniţa cu România.

Pe parcursul discuţiilor cu Vadaturski, jurnaliştilor francezi le-a atras atenţia un loc anume situat în acest teritoriu devenit capăt dde linie pentru zeci de mii de camioane încărcate cu grâu, orz sau porumb. Se pare că marii jucători din afacerile cu grâu se întâlnesc acolo pentru a improviza soluţii logistice pentru un marş forţat. Camioanele converg spre această regiune din toată ţara, şoferii stând la coadă zile sau chiar săptămâni pentru a-şi descărca marfa, câte 25 de tone o dată, prin puţinele docuri din porturile mici, subdimensionate. Odată pline, barjele de 3.000 de tone sau navele de 7.000 de tone avansează de-a lungul Dunării cu o încetineală înnebunitoare până la Sulina sau Constanţa, porturile româneşti de la Marea Neagră. Acolo se confruntă cu corupţia, cu lipsa piloţilor de barje, cu absenţa silozurilor pentru depozitarea cerealelor, cu blocarea a zeci de nave la gura râului, plus presiunea din partea cumpărătorilor, a brokerilor, a comercianţilor străini...

Până în februarie, reţeaua feroviară care acoperă întreaga Ucraină direcţiona mii de vagoane către terminalele de cereale ale marilor porturi ucrainene de la Marea Neagră, de unde plecau nave cargou, unele capabile să transporte până la 120.000 de tone de cereale. Dar toate acestea s-au încheiat odată cu invazia rusă. De atunci, exportul de cereale a devenit un coşmar logistic, inevitabil costisitor.

Când au ajuns cu echipa de reportaj în acest mic port al cărui nume nu l-am putut dezvălui din motive de securitate, li s-a indicat unde se aflau câţiva dintre aceşti actori ai imposibilului care încercau să organizeze haosul. Într-un restaurant, undeva în apropiere de Dunăre. În acea dimineaţă, din fericire, Oleksi Vadaturski era şi el acolo. Nu îi plăceau apariţiile în public, fugea de presă. Era înconjurat de câţiva dintre apropiaţii săi, dintre care unii sosiţi de la Mykolaiv. Telefoane, urgenţe, decizii instinctive, gestionarea sosirilor de barje, deplasările camioanelor, tone de grâne în aşteptare.

"Acest război va dura, trebuie să ne pregătim". România, acuzată de profituri ruşinoase

Vadaturski, venit să supravegheze construcţia unui nou terminal, îşi ţinea privirea în jos. "Sunt optimişti care cred că războiul se va termina repede şi pesimişti care cred că totul se va înrăutăţi. Şi mai sunt şi realiştii, care cred că acest război va dura şi că trebuie să ne pregătim pentru el", a mărturist cu voce gravă.

Era îmbrăcat cu un tricou cu dungi, decolorat, blugi largi şi adidaşi, aşa că nu dădeai prea mulţi bani pe el. Era nemulţumit şi acuza ţările vecine, România şi Bulgaria, de profituri ruşinoase de pe urma crizei de logistică. Îşi amintea de începuturile afacerii sale, când pornise în căutarea rutelor de transport - export pe Dunăre, într-unul din aceste porturi prăfuite pe care le-a readus la viaţă. "Nu era nimic aici când am ajuns", povestea tânărul său asistent. "Doar un paznic şi câinele lui, atâta tot". Şi a izbucnit în râs. Nu însă şi Oleksi Vadaturski, care abia putea să zâmbească. "Pe atunci încercam să glumim, spunând că, pentru a avea trecere la paznicul din port, trebuie să ştii numele câinelui său", adaugă tânărul. "Acum, din păcate, paznicul a devenit inaccesibil", a intervenit sec Oleksi Vadaturski.

Având un aspect timid, dar cu un chip dur, încadrat de un păr frumos şi alb, cam ca Jean Gabin la vremea lui, gigantul cerealelor îşi ţinea adesea privirea în jos când vorbea, încercând să stăpânească un tremur discret al mâinilor. Cu o zi înainte, scăpase de un atac cu rachete care vizase Universitatea din Mykolaiv, în timp ce trecea pe lângă clădire pentru a ajunge în Basarabia (Bugeac, n. red.). Vizibil zdruncinat, se pregătea să se întoarcă de la Dunăre la Mykolaiv, sediul companiei sale, care era bombardat regulat; părea speriat.. I-a rugat pe francezi să nu scrie despre vizita lui în zonă. Ştia că este o ţintă prioritară.

În trecut, el mai fusese ţinta activiştilor ucraineni, care criticau Nibulon pentru lobby-ul intens asupra autorităţilor pentru a adopta sau a bloca legi. O companie comercială care deţine infrastructură şi nave în toată ţara, Nibulon întâmpină încă multe critici în rândul fermierilor ucraineni. Compania le impune preţurile pentru transportul cerealelor în cele patru colţuri ale ţării.

"Nu putem avea încredere în ruşi"

Oleksi Vadaturski s-a aflat în colimator şi pentru că încarna, alături de alţi giganţi ai agrobusinessului, conflictele de interese dintre lumea politică şi lumea afacerilor. Fiul său, Andriy, care probabil a preluat conducerea, a fost deputat - şi finanţator - al partidului lui Petro Poroşenko, cel care a pierdut al doilea mandat de preşedinte al Ucrainei în 2019, fiind învins de Volodimir Zelenski.

Când a fost întrebat ce părere are despre recentele acorduri de la Istanbul din 22 iulie, la care Ucraina şi Rusia au decis, sub egida Turciei şi a Naţiunilor Unite, să redeschidă exporturile de cereale prin anumite porturi ale Mării Negre, a răspuns ferm: "Singura perspectivă pentru acest război este o victorie totală a Ucrainei. Orice alt rezultat este de neconceput. Nu putem avea încredere în ruşi în niciun fel".

Oleksi Vadaturski se ştia cu atât mai vizat cu cât denunţase furtul la scară mare de cereale ucrainene organizat de către forţele ruse, furt ale cărui victime au fost depozitele firmei sale din Herson, oraş acum ocupat de ruşi. 

Înainte de a-şi relua drumul spre Mykolaiv, spre moarte, Oleksi Vadaturski a spus, cu o privire tristă şi grea: "Dacă Ucraina nu câştigă războiul, mâine armata rusă va fi la Paris. Rusia nu se va opri".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News