Până la 1000 de barili de petrol s-au scurs în râul Yellowstone, în statul Montana, nord-vestul SUA, după fisurarea unui oleoduct exploatat de gigantul petrolier american ExxonMobil, la sfârşitul săptămânii trecute, relatează marţi AP şi AFP.
ExxonMobil a mobilizat peste 280 de persoane pentru a curăţa râul şi malurile, dar eforturile acestora au fost zădărnicite de o creştere a nivelului apei. Preşedintele companiei, Gary Pruessing, s-a angajat să facă 'tot ce este necesar' pentru a localiza şi curăţa petrolul scurs. Apele au mai scăzut luni, însă creşterea record a temperaturii în zonă - peste 30 de grade Celsius - va accelera topirea zăpezilor din munţi, ceea ce va creşte din nou nivelul apei, au avertizat meteorologii.
Potrivit responsabililor Exxon, între 750 şi 1000 de barili de petrol, adică până la 160.000 de litri au ajuns în apele râului după fisurarea conductei de 30 cm, survenită vineri, din motive încă necunoscute.
Ţiţeiul s-a scurs în aval de Parcul naţional Yellowstone, cel mai mare şi cel mai vechi parc natural din SUA. Râul omonim reprezintă în sine o importantă atracţie turistică. Echipele angajate în operaţiunile de curăţare se concentrează asupra unei porţiuni de 30 km în aval de scurgere, iar un tronson mai lung, de 357 km, din traseul râului, care este un afluent al râului Missouri, a fost pus sub monitorizare, a menţionat ExxonMobil.
Compania susţine că scurgerea de petrol nu a pus în pericol sănătatea publică, dar nu a făcut publică deocamdată nicio analiză de eşantioane de apă. Totodată, potrivit Exxon, nu există informaţii privind un eventual impact al acesteia asupra florei şi faunei din zonă, iar experţi în ornitologie ai organizaţiei International Bird Rescue sunt prezenţi faţa locului.
ExxonMobil şi-a cerut deja scuze locuitorilor din zona afectată şi a dat asigurări că toate normele în vigoare au fost respectate, oleoducul fisurat fiind verificat ultima dată în decembrie.
În 2010, golful Mexic a fost scena celei mai ample marei negre din istoria SUA, după naufragiul unei platforme exploatate de grupul britanic BP.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu