Olguța Vasilescu - Rareș Bogdan, confruntare explozivă în direct. ”Vă roade rău de tot grija de PSD”

Olguța Vasilescu şi Rareş Bogdan au avut o confruntare, după ce au intervenit telefonic într-o emisiune tv.

Schimbul de replici, redat mai jos, a avut loc în emisiunea "Exces de Putere" de la Antena 3.

Rareş Bogdan: Președintele Iohannis a vorbit prin faptele sale...

Olguța Vasilescu: Care fapte? Daţi-mi exemplu de un singur lucru.

Rareș Bogdan: Atunci când trăgeaţi cu tunul în osatura statului român, Klaus Iohannis ținea pur şi simplu imaginea României încercând să explice tuturor partenerilor că România...

Olguța Vasilescu: Asta înseamnă că nu a făcut altceva decât să critice PSD. Asta am înţeles. Aţi venit cu lozincile astea mincinoase până acum, că vream să îl salvăm pe Dragnea de puşcărie şi că numai asta facem în legislație. Şi uite că Dragnea este la puşcărie, iar Klaus Iohannis, cu 47 de dosare, nu are niciun fel de problemă. Lăsaţi lozincile! Am înţeles ce a distrus. A construit ceva?

Rareş Bogdan: Vă amintesc de OUG 13....

Olguta Vasilescu: Lăsaţi OUG 13 că e fumată de trei ani. Ceva nou mai aveţi? Eu vă întreb ce a făcut Klaus Iohannis, nu ce a făcut Guvernul.

Rareş Bogdan: Vă amintesc de recursul compensatoriu, de Secţia Specială.. Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose... Daţi-mi un singur exemplu de lider al dvs dintre cei trei premieri, sfârşind cu doamna Dăncilă, continuând cu liderii PSD, care în cei trei ani de zile să reuşească măcar să aibă trei întâlniri la cel mai înalt nivel, în ceea ce înseamnă partenerii noştri euro-atlantici.

Olguța Vasilescu: Când o să fie preşedintele României, doamna Viorica Dăncilă o să aibă întâlniri şi cu liderii euro-atlantici. Ce a făcut Iohannis pentru România? A vizitat măcar un azil de bătrâni, un orfelinat de copii, în cinci ani de zile de când este preşedintele României?

Rareş Bogdan: Va fi cea mai mare înfrângere a PSD din istoria sa.

Olguța Vasilescu: Lăsaţi lozincile astea că, gata, le-am fumat, poate veniţi cu ceva constructiv totuşi. Lăsaţi-ne pe noi. Văd că vă roade rău de tot grija de PSD. Puteţi să îmi spuneţi un singur lucru pe care l-a făcut Iohannis de când e preşedinte?

Rareş Bogdan: Enorm de multe lucruri, doamnă, că altfel nu îl votau peste 40% din români acum.

Olguța Vasilescu: Daţi-mi un singur exemplu. Nu îl aveţi? Nu sunteţi în stare să daţi un sigur exemplu? Nu mă luaţi cu stâlpul democraţiei.

Rareş Bogdan: Doamnă, întâlnirile cu Macron, Angela Merkel, Donald Trump, împăratul Japoniei...

Olguța Vasilescu: Extraordinar!

Rareș Bogdan: Nu sunt importante, să înţeleg!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel