În România s-au dat amenzi de 120 de milioane de euro în stare de urgență. Lia Olguța Vasilescu a afirmat că există un plan de amenzi, dovadă stând destinația finală a banilor din acestea.
”Pot să vă spun cu certitudine că au un plan de amenzi, pentru că, altfel, n-ar fi modificat legislația. După cum știți, până acum, toate amenzile de circulație sau de orice fel, care se dădeau pe raza unei unități administrativ-teritoriale, mergeau, banii respectivi, către bugetul local. Ori, acum, se duc direct către bugetul național, ceea ce, din start, spune faptul că e nevoie de acești bani la Guvern” a afirmat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3, în emisiunea ”Subiectiv” cu Răzvan Dumitrescu.
Social-democrata a adăugat că ”până acum, n-am văzut bani ajungând de la Guvernul României către autoritățile locale, care au suportat costurile acestei pandemii.”
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat sâmbătă, la Digi24, că amenzile date în perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), iar acești bani vor merge către zona medicală și persoanele vulnerabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News