Olimpiada Internațională de Fizică, succes pentru români. Medalii de aur

Echipa României a obținut șapte medalii - trei de aur, două de argint și două de bronz - și o mențiune la cea de-a XVI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică a țărilor din Asia/APHO care s-a desfășurat la Hangzhou.

Medaliați în 2014 cu argint, Dan Ștefan Eniceicu elev în clasa a XI-a, Tudor Costel Crețu elev în clasa a XI-a și Cristian Alexandru Frunză elev în clasa a XII-a au cucerit acum medaliile de aur.

Medaliile de argint au fost obținute de Ileana Rugină (clasa a XII-a) — mențiune la ediția precedentă — și Andrei Raduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Găitan (clasa a XII-a) și Mălin Stănescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu mențiune. Toți cei opt elevi laureați studiază la Liceul Internațional de Informatică din București.

Pregătirea olimpicilor a fost asigurată de profesoarele Rodica Ionescu și Delia Davidescu, precum și de cadrele didactice care au luat parte la stagiul de pregătire și selecție a lotului de fizică, provenite atât din unități de învățământ preuniversitar, cât și din facultățile de fizică din București, Iași, Craiova și Cluj-Napoca.

Competiția este destinată exclusiv statelor de pe continentul asiatic, România fiind singurul stat din afara acestui spațiu invitat să participe în semn de recunoaștere și apreciere a rezultatelor deosebite obținute în fiecare an la Olimpiada Internațională de Fizică.

VEZI ȘI: Medalie de argint şi medalie de bronz pentru echipele româneşti prezente la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene/EUSO 2015

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel