Cântăreața și actriță Olivia Newton-John, devenită star mondial alături de John Travolta datorită musicalului 'Grease', a dezvăluit marți că se confruntă cu o recidivă a cancerului de sân, după 25 de ani de la prima sa luptă împotriva acestei boi, relatează AFP.
Diagnosticul a obligat-o pe artistă să-și anuleze turneul programat în SUA și Canada.
Interpreta unor hituri ca 'You're the one that I want' și 'Summer nights', în vârstă de 68 de ani, va face radioterapie asociată unor metode naturiste la sfaturile unor specialiști de la centrul de oncologie care îi poartă numele la Melbourne, orașul său australian de adopție.
Cântăreața s-a declarat "încrezătoare că va reveni pe scenă la sfârșitul anului, mai bine ca niciodată", a informat agentul său într-un comunicat.
Olivia Newton-John a fost diagnosticată cu cancer la sân prima oară în 1992, fapt ce a obligat-o să-și întrerupă activitățile.
Această grea experiență a afectat-o profund pe artistă, ea devenind militantă pentru cercetările împotriva cancerului și detectarea precoce a acestei boli.
Fondurile pe care a reușit să le strângă și donațiile sale au permis deschiderea centrului "Olivia Newton-John Cancer Wellness and Research Centre" din orașul Melbourne (Australia), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu