Olivia Steer a intrat din nou în gura internauţilor, după ce a postat pe internet un mesaj în care susţine strângerea de semnături "familia tradiţională" şi insunuează că homosexualii vor aduce "extincția totală".
Vedeta TV le-a atras atenţia prietenilor ei faptul că România se află într-un declin demografic şi că aceasta este o ultimă bătălie dusă de "majoritatea fertilă" înainte să fie "îngiţită de pretenţiile unei minorităţi sterile".
"Romania e în al 27-lea an de declin demografic și curînd nu va mai plăti nici pensii, că nu va mai avea cine alimenta fondul. Între timp ne luptăm cu dezinfectanții diluați, statul mafiot și ofensiva organizațiilor LGBT, care nu mai vor doar dezincriminare (au primit-o imediat după '90), toleranță (le-a fost dată, nimeni nu le contestă dreptul de a avea relații și de a le afișa, în parade stradale chiar), recunoaștere (o au, iar la nivel artistic, din plin!), ci vor, de cîțiva ani și la noi, căsătorii gay și drept de adopție. Asta înseamnă copii crescuți în spiritul homosexualității și deci, curînd, o rată și mai mică a natalității. Cât mai e pînă la extincția totală, Dumnezeu știe... Poate cu încă un mic efort, puțin de tot. Dar pînă atunci, 3 milioane de semnături care susțin familia tradițională au fost depuse ieri, la Palatul Parlamentului, într-o încercare disperată de a mai salva ceva. E - cine știe - gestul ultim al majorității fertile înainte să fie înghițită cu totul de pretențiile unei minorități sterile", este mesajul postată de Olivia Steer pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu