Liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, a anunţat oficial, miercuri, că va candida pentru preşedinţia Uniunii, el susţinând importanţa unei reforme de "profunzime" în cadrul formaţiunii.
Olosz Gergely, care este deputat de Covasna, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că va candida pentru preşedinţia UDMR la Congresul care va avea loc în luna februarie.
"Sunt preocupat de viitorul comunităţii maghiare din România, fiind preocupat şi de viitorul copiilor mei, şi tocmai din acest motiv mă înscriu în cursa pentru preşedinţia Uniunii", a spus Olosz Gergely.
Liderul deputaţilor UDMR a precizat că el crede în unitatea comunităţii maghiare sub umbrela UDMR, în relaţii bune şi reciproc avantajoase cu Guvernul de la Budapesta.
"Dar cred că şi liderii Uniunii trebuie să fie mai aproape de oameni, să le cunoască problemele şi să găsească soluţii pentru a rezolva aceste probleme. Cred că în Uniune este nevoie de o schimbare semnificativă de atitudine şi de abordare, fiindcă în ultimele două decenii am fost învăţaţi că în situaţii dificile trebuie să fim retraşi, rezervaţi şi nu am fost învăţaţi să acţionăm independent", a afirmat deputatul, citat de Mediafax
În opinia acestuia, mulţi maghiari din România apreciază, la fel ca el, că în UDMR trebuie să aibă loc o reformă de "profunzime", şi nu doar una de suprafaţă.
Olosz a subliniat că este nevoie de o reformă structurală în UDMR, dar şi ţelurile trebuie identificate din nou şi Uniunea trebuie să fie mai aproape de comunitatea maghiară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu