O comisie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt efectuează o cercetare administrativă în cazul accidentului în care a fost implicată autospeciala de la Poliţia Bobiceşti, care s-a tamponat cu o maşină condusă de un minor de 16 ani, aflat sub influenţa alcoolului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, comisia de cercetare administrativă urmăreşte să stabilească modalitatea în care s-a produs tamponarea respectivă. El a precizat că este constituită o comisie de cercetare administrativă de fiecare dată când este vorba de bunuri ale instituţiei.
Tamponarea a avut loc în ziua de 9 octombrie la ieşirea din comuna Iancu Jianu, după ce un echipaj de Poliţie care se deplasa prin comuna Oboga a pornit în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase. La volanul autoturismului urmărit de poliţişti se afla un minor în vârstă de 16 ani, din Bobiceşti, care, conform rezultatelor alcooltestului, avea o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aer expirat.
În legătură cu acest caz, Sindicatul Europol a postat miercuri un comunicat în care se afirmă că cei doi poliţişti din Bobiceşti aflaţi în autospeciala implicată în tamponare au acţionat "ireproşabil", iar şefii lor "au început să analizeze ei, secundă cu secundă, dacă au acţionat corect. Mai mult, au început să pună presiune pe cei doi poliţişti ameninţându-i cu cercetarea disciplinară şi administrativă dacă nu vor repara Loganul".
Într-un comunicat al IPJ Olt, remis miercuri AGERPRES, se precizează că în urma evenimentului rutier în care a fost implicată autospeciala de poliţie din Bobiceşti au rezultat pagube materiale.
"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la evenimentul rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie aparţinând Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Olt, în ziua de 09 octombrie, pe raza Secţiei de Poliţie Rurală nr.1 Bobiceşti, facem următoarele precizări: Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, în timp ce se deplasau cu autospeciala pe raza comunei Oboga pentru a preveni şi combate abaterile la regimul circulaţiei rutiere, au pornit în urmărirea unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase utilizate de către oamenii legii. Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbaţi, s-a deplasat în direcţia Oboga-Iancu Jianu, iar la ieşirea din comuna Iancu Jianu, la efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroşat de către autospeciala poliţiei. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale", se precizează în comunicatul IPJ Olt.
Aceeaşi sursă menţionează că cercetarea administrativă este efectuată de o comisie de la IPJ Olt.
"În conformitate cu prevederile articolului 22 din Ordonanţa Guvernului nr.121 din 1998 privind răspunderea materială a militarilor şi a Instrucţiunilor nr.114 din 2013, Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. Cercetarea se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba, respectiv la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate şi nu de la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti", se mai menţionează în comunicatul IPJ Olt.
Purtătorul de cuvânt Cristian Grigorescu a menţionat că nu se poate vorbi de plata vreunei pagube de către poliţiştii aflaţi în autospeciala implicată în tamponare cât timp cercetarea administrativă nu a fost finalizată. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu