Olt: Proiectil cu focosul activ, găsit pe un câmp în apropiere de Slatina

Un proiectil perforant, cu focosul activ, provenind din al Doilea Război Mondial, a fost descoperit miercuri după-amiaza, în timpul unor lucrări agricole, pe un câmp din apropierea municipiului Slatina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

"Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului Slatina a intervenit pe un teren agricol aflat între localităţile Slatina şi Valea Mare, la o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată. Pe timpul executării unor lucrări agricole, un cetăţean a observat un proiectil şi a anunţat evenimentul la Numărul Unic 112. Specialiştii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat şi depozitat în vederea distrugerii un proiectil perforant, calibrul 47 de milimetri, provenit, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc şi neexplodat", a spus Băsăşteanu.

De la începutul acestui an echipa pirotehnică a ISU Olt a avut 12 intervenţii pentru asanarea teritoriului de muniţie, fiind ridicate 14 elemente de muniţie.

ISU Olt menţionează că în cazul descoperirii elementelor de muniţie cetăţenii trebuie să apeleze de urgenţă la 112 pentru a semnala descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel