Olt, vaccin antigripal, primele doze

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt a primit luna aceasta 11.000 de doze de vaccin antigripal pe care le va distribui cabinetelor medicilor de familie pentru imunizarea populaţiei din grupele considerate la risc, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

O primă tranşă de vaccin antigripal, de 1.640 de doze, a ajuns la DSP Olt în luna septembrie şi a fost folosită deja pentru imunizarea personalului medical şi auxiliar din unităţile sanitare, a persoanelor din instituţii de ocrotire socială şi a unor vârstnici iar alte două tranşe de vaccin antigripal au fost livrate în judeţ în luna octombrie şi urmează a fi distribuite cabinetelor medicilor de familie. Un număr de 30.300 de persoane din judeţul Olt au fost catagrafiate ca făcând parte din grupe la risc şi care doresc să se vaccineze antigripal în acest sezon rece.

Zeci de cazuri, în această toamnă

În primele patru luni ale anului 2018 în judeţul Olt au fost înregistrate peste 90 de cazuri de gripă iar o gravidă care a contactat virusul a decedat în aprilie. În sezonul rece 2018-2019, raportarea cazurilor de infecţii respiratorii a început în octombrie, până acum nefiind înregistrate cazuri de gripă. Cazurile de infecţii respiratorii acute şi pneumonii sunt mai numeroase cu peste 500 în a doua săptămână a lunii octombrie faţă de prima săptămână a aceleiaşi luni, astfel că în perioada 8-14 octombrie, în judeţul Olt, au fost diagnosticate cu infecţii respiratorii acute 1.506 de persoane şi cu pneumonii 524 de persoane, 146 de bolnavi necesitând internare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel