Oltean, despre sigla ARD: Induce mișcare, bună dispoziție și sentimentul de autostradă

ioan-oltean
ioan-oltean

Sigla Alianței România Dreaptă pare fără cusur pentru preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, deputatul Ioan Oltean. Într-o conferință de presă, organizată vineri, democrat-liberalul a arătat că inima va fi un simbol ușor de recunoscut, culoarea indigo îndeamnă la bună dispoziție și încredere, iar liniile paralele înseamnă mișcarea spre dreapta, care induce "sentimentul" de "autostradă" cu trei-patru benzi.

"ARD şi-a fixat drept siglă inima, simbolul vieţii, al mişcării, motorul principal al vieţii, o simbolistică reprezentativă, uşor de recunoscut pentru că ne-am întâlnit cu acest simbol, fiind şi al PPE. E pe un fundal indigo, o culoare plăcută, liniştitoare şi îmbietoare la bună dispoziţie şi încredere. E o culoare care conferă încredere şi acest lucru vrem să îl obţinem, încrederea electoratului şi a oamenilor", a spus liderul PDL Bistriţa-Năsăud, citează RTV.net.

Potrivit liderului PDL Bistrița, chiar și liniile paralele prezente pe sigla ARD, au rolul de a induce un "sentiment de drum bun, sănătos".

"Până şi aceste linii paralele înseamnă dinamism, mişcare, e o mişcare spre dreapta, perfectă, care şi ea induce sentimentul de drum bun, sănătos, de autostradă pe care se poate circula pe cel puţin trei-patru benzi. Dreapta înseamnă dezvoltare şi acesta este lucrul cel mai important şi forţele politice din ARD s-au unit tocmai pentru a realiza dezvoltarea modernă a României. Ceea ce a reproşat cel mai mult cetăţeanul român guvernării din ultimele patru luni este că s-a neglijat dezvoltarea României, iar obiectivul principal pe care şi-l propune ARD este dezvoltarea învăţământului, a unei reforme în sistemul sănătăţii, cultura investiţiilor, a tuturor domeniilor de activitate", a explicat Ioan Oltean.

PDL, ca pilon al ARD, a învățat mult din propriile greșeli, iar viitoarele planuri includ folosirea unui limbaj simplu, pe înțelesul întregului electorat și câștigarea încrederii lor, a explicat democrat-liberalul.

"Obiectivele sunt foarte clare, iar limbajul pe care noi îl vom folosi va fi unul simplu, pe înţelesul tuturor categoriilor sociale, un limbaj adecvat fiecărui segment căruia ne adresăm. Am învăţat extrem de mult din greşelile noastre şi este învăţătura cea mai solidă pe care o poate acumula un partid, învăţătura în urma propriilor greşeli şi a propriilor neajunsuri, iar PDL, ca pilon principal al acestei alianţe, are această învăţătură extrem de bine fundamentată şi conturată în comportamentul nostru. De aceea, vom încerca să ne adresăm tuturor categoriilor sociale şi să le câştigăm încrederea", a precizat  Ioan Oltean, care a adăugat că un prim pas în câştigarea încrederii oamenilor este selecţia riguroasă a candidaţilor pe baza unor criterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel