Oltean gafează în plenul Camerei Deputaților: a anunțat adoptarea declaraţiei privind mesajele ungare, apoi a revenit spunând că nu e cvorum

ioan-oltean
ioan-oltean

Preşedintele şedinţei de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a anunţat iniţial adoptarea declaraţiei privind mesajele unor oficiali ungari, însă după câteva momente a revenit spunând că nu a fost cvorum.

Preşedintele de şedinţă Ioan Oltean a anunţat, iniţial, că declaraţia a fost adoptată cu 142 voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi 25 de abţineri, scrie Mediafax.

Acest anunţ a fost primit de parlamentarii din opoziţie cu aplauze şi urale, iar Oltean a declarat închisă şedinţa Camerei Deputaţilor, iar parlamentarii au început să plece din sală.

După câteva momente, Oltean a redeschis şedinţa şi a anunţat că de fapt această declaraţie a fost respinsă de plen întrucât erau necesare 143 de voturi pentru adoptarea ei.

"Declaraţia se adoptă cu jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi, iar în sală au fost 284 de deputaţi", a spus Oltean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel