Institutul Cultural Român de la Paris continuă celebrarea Zilei Culturii Române și a Centenarului Lipatti cu concertul Musique roumaine à travers les siècles, susţinut de pianista Angela Drăghicescu și violonistul Virgil Boutellis-Taft.
Doi muzicieni excepţionali se întâlnesc pentru a recrea, prin intermediul viorii și al pianului, fabulosul univers al muzicii tradiţionale românești, abordând lucrări de mare virtuozitate pentru vioară și pian. Această simbioză de elemente folclorice care figurează în programul recitalului invită publicul într-o călătorie pasionantă și colorată prin remarcabila creaţie muzicală românească.
Angela Drăghicescu
Programul recitalului cuprinde piese care se inspiră din tehnicile muzicii folclorice ale Europei orientale, din melodiile tradiţionale românești, precum și din dansurile populare.
Cu ocazia celebrării Centenarului legendarului pianist Dinu Lipatti, Sonatina sa pentru pian și vioară va fi prezentată în premieră la Paris, punând astfel în evidenţă dimensiunea remarcabilă a compozitorului recunoscut de întreaga lume ca unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX.
În program :
Béla Bartók – Dansurile românești; Dinu Lipatti – Sonatina pentru pian și vioară; Camille Saint-Saëns – Dansul macabre, George Enescu – Balada pentru vioară și pian şi Sonata pentru vioară și pian nr. 3 "în stil popular românesc"
Născută în România, Angela Draghicescu a concertat pe marile scene ale lumii cum sunt Carnegie Hall (New York), Benaroya Hall (Seattle), Filarmonica George Enescu (România), Auditorium Rudolfinium (Praga), Mahidon Auditorium (Tailanda), Hindemith Institute (Elveţia).
A colaborat cu numeroși artiști de renume precum Frank Huang, Concertmaster al Orchestrei Filarmonice din New York, violoniștii Brian Lewis și Virgil Boutelis-Taft, violoncelistul David Requiro, trompetistul David Bond de la Metropolitan Opera Orchestra sau trombonistul Achilles Liarmakopoulos. Angela este de asemenea una dintre acompaniatoarele oficiale ale Concursului naţional Frances Walton.
Virgil Boutellis-Taft și Angela Drăghicescu
Promotoare a muzicii contemporane, ea este invitată frecvent la postul de radio Classical King din Seattle și este un artist reprezentat de casa de discuri Naxos. Teza sa de doctorat, Redescoperirea lui Nicolae Bretan: ghid pentru liedul românesc este primul manual de dicție românească în limba engleză, oferind străinilor posibilitatea de a se documenta cu privire la liedul românesc.
Considerat un “violonist fără pereche”, cu un “temperament de foc”, Virgil Boutellis-Taft concertează regulat ca solist sau în formaţii camerale în Europa și Statele Unite, în special la Carnegie Hall din New York (noiembrie 2016). Este de asemenea invitat la mari festivaluri internaţionale precum Bowdoin (USA), Eilat și Red Sea-Valery Gergiev (Israel), Valdres (Norvegia), Prussia Cove (Marea Britanie), Les Violons de légende, Clairvaux, La Roque d’Anthéron, la Folle journée (Franţa)...
A concertat în special cu Dayton Philharmonic Orchestra, Springfield Symphony Orchestra, Emeritus Chamber Orchestra din Israel, Sinfonia Varsovia… Din 2012, Virgil este laureat al Fundaţiei Banque Populaire. CD-ul său Entre Orient et Occident (Intre Orient și Occident), înregistrat cu pianistul Guillaume Vincent, a apărut în octombrie 2016 la Evidence Classics/Harmonia Mundi.
Virgil cântă la vioara Domenico Montagnana “ex Régis Pasquier Veneţia 1742.
Institutul Cultural Român Bruxelles aniversează Centenarul Lipatti printr-un concert omagial dedicat marelui pianist şi compozitor român, în interpretarea violonistului francez Virgil Boutellis-Taft și a pianistei Angela Drăghicescu. Evenimentul va fi completat de expoziţia Corneliu Gheorghiu – sufletul pianului şi va avea loc joi, 26 ianuarie, la ora 20:30, la Centrul cultural Espace Senghor din Bruxelles.
”Dinu Lipatti (1917-1950) a fost nu numai un pianist de geniu, dar şi un compozitor ale cărui lucrări ocupă, cu mare cinste, un loc deosebit în istoria muzicii româneşti. Continuator al stilului enescian, Dinu Lipatti a fost o prezenţă meteorică în arta muzicală universală şi românească şi o prezenţă umană uimitoare. Ne face o deosebită plăcere să cinstim amintirea lui Dinu Lipatti în acest recital care, chiar şi după 100 de ani de la naşterea sa, este una legendară şi incredibil de vie şi de luminoasă”, declară cei doi artişti.
Angela Drăghicescu şi Virgil Boutellis-Taft vor interpreta, în premieră, Sonatina pentru pian şi vioară, op. 1, compusă de Lipatti în 1933. Piesa conţine elemente neoclasice şi neobaroce şi reprezintă un model de expresivitate şi de măiestrie în arta compoziţiei.
Programul recitalului mai cuprinde Nocturnă în fa diez minor, op. 6 de Lipatti, precum şi cele mai frumoase lucrări de George Enescu și Béla Bartók care pun în valoare folclorul muzical românesc.
Absolventă a şcolii doctorale în cadrul Universităţii de Muzică din Texas, Angela Drăghicescu (pian) este lector universitar la Universitatea Puget Sound din Seattle (Statele Unite). Pianista are o bogată activitate concertistică susţinând nenumărate recitaluri pe scene internaţionale în programe ce acoperă repertoriul clasic, modern şi contemporan. Pe 3 martie 2017, Angela Drăghicescu revine pe prestigioasa scenă de la Carnegie Hall după ce a debutat acolo în 9 iulie 2016.
După masteratul de la Colegiul Regal de Muzică din Londra, Virgil Boutellis-Taft (vioară) şi-a continuat studiile postdoctorale la Universitatea din Tel Aviv. Repertoriul violonistului francez cuprinde creaţii de Bach, Beethoven, Mozart, Ceaikovski... Virgil Boutellis-Taft susţine concerte solo şi de cameră în Europa şi în Statele Unite, iar din 2016 colaborează cu Angela Drăghicescu în cadrul proiectului Romanian Music through Centuries care promovează muzica şi cultura românească în marile capitale europene.
Expoziția Corneliu Gheorghiu - Sufletul pianului
Expoziţia Corneliu Gheorghiu – sufletul pianului pune în lumină cariera artistică şi talentul maestrului Corneliu Gheorghiu (n.1924), care au fost prefigurate de Enescu şi încurajate de Lipatti. 10 panouri foto-documentare prezintă debutul maestrului în activitatea concertistică la vârsta de 6 ani, perioada studiilor muzicale, premiile obţinute, concertele susţinute, în premieră, la Ateneul Român din Bucureşti (1936) şi la Teatrul Champs-Élysées din Paris, precum şi colaborările cu mari muzicieni ai scenei internaţionale. Expoziţia este realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti.
Imagine din expoziția de la Bruxelles
Concertul va avea loc joi 19 ianuarie la Sala bizantină a Palatului Béhague, Reședinţa Ambasadorului României la Paris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu