Un nou studiu realizat de Universitatea Curtin din Australia a dezvăluit impactul ''foarte dăunător'' al focurilor de artificii asupra vieţuitoarelor şi mediului înconjurător, cercetătorii solicitând alternative mai ecologice la acestea, relatează Xinhua.
Studiul, publicat marţi în jurnalul "Pacific Conservation Biology", examinează impactul asupra mediului al focurilor de artificii, analizând efectele ecologice ale acestui tip de evenimente organizate cu ocazia sărbătorilor importante în India, Statele Unite, Noua Zeelandă şi regiuni din Europa.
Echipa de cercetare a declarat într-un comunicat că momentul în care sunt organizate evenimente cu focuri de artificii la scară largă coincide cu mişcările migratorii sau reproductive ale faunei sălbatice şi, prin urmare, poate avea efecte adverse asupra acestor populaţii pe termen lung.
Printre exemplele incluse în studiu sunt menţionate focurile de artificii de la festivalurile din Spania care au impact asupra reproducerii vrăbiilor de casă şi leii de mare din America de Sud care îşi schimbă comportamentul în timpul sezonului de reproducere ca urmare a artificiilor de Anul Nou din Chile.
Philip Bateman, autorul principal al studiului şi profesor asociat la Curtin's School of Molecular and Life Sciences, a declarat pentru Xinhua că focurile de artificii nu numai că produc zgomot şi poluare luminoasă ce provoacă suferinţă în rândul animalelor domestice pe termen scurt, dar au şi un impact mult mai mare asupra faunei sălbatice pe termen lung.
"Focurile de artificii pot avea efecte de amploare prin poluarea aerului pe care o produc, precum şi prin zgomote şi lumini", a spus Bateman.
Expertul a subliniat că zgomotul declanşat de artificii provoacă panică, determinând animalele să fugă de teamă sau păsările să îşi părăsească cuiburile pe timp de noapte.
În plus, poluanţii precum metalele grele, odată ajunse în mediul înconjurător, pot avea efecte pe termen lung, degradând natura şi reducând sănătatea vieţuitoarelor sălbatice, a adăugat el.
Menţionând că interzicerea focurilor de artificii în perioadele sensibile de migraţie a faunei sălbatice sau în perioadele de împerechere ar putea limita impactul, cercetătorii solicită, de asemenea, modalităţi mai prietenoase cu mediul de înlocuire a artificiilor, precum spectacolele cu drone sau cu raze luminoase, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News